Postul Mare - bunul-simt al memoriei si taria de caracter

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,42s...

Ştiri şi Evenimente

Postul Mare - bunul-simţ al memoriei şi tăria de caracter

[2012-03-02]

de MIHAI FRĂŢILĂ
Paştele sunt trecerea Domnului. În noaptea dinaintea eliberării din robia Egiptului, în fiecare familie de israeliţi a trebuit pregătit mielul, servit aproape pe fugă, să fie toţi gata de drum. În acel ceas, când din fiecare sălaş egiptean murea primul născut, Israel a fost protejat prin ritualul de sânge simbolic ce anunţa, sute de ani mai devreme, Paştele Fiului lui Dumnezeu. De atunci, în fiecare casă la evrei, cel mai mare din familie rosteşte legămintele şi povesteşte tinerilor istoria a ceea ce s-a petrecut în acea noapte: eram robi şi Dumnezeu ne-a făcut liberi.
„Ascultă, Israel" a reprezentat apoi chemarea poporului iudeu la planul mântuirii lui Dumnezeu. Acest apel se regăseşte în tot ceea ce Vechiul Legământ al Bibliei petrece ca istorie a Ceru-lui spusă aici pe pământ. Adu-ţi aminte cât de mult bine ţi-a făcut ţie Domnul - spune refrenul acelei memorii vii pen-tru ca omul să rămână... om.
Pregătirea de Paşte implică, aşadar, o reconsiderare a ceea ce înseamnă Jertfa Mielului care este Hristos. De aceea, creştinul asumă an de an, într-un timp al celebrărilor - care are conotaţiile de taină, sacramentală -, ceea ce Dumnezeu a putut împlini pentru noi. Dar amnezia ne permite să egalăm astăzi ine-ga-labilul: să atingem performanţele de a ne pierde datele precum computerul şi o dată cu ele sufletul şi, prin urmare, şansa unei „resetări" impecabile! Ca să uităm de propria statură a in-terio-rităţii.
A pierde această statură cultivând ipocrizia şi a da cu tifla pare să fi devenit virtutea supremă. Până mai ieri „Apelul către lichele" al lui Liiceanu era pentru noi, românii, un eseu al chemării la căinţa publică şi retragerea vinovaţilor de pe scena publică. De la trecerea lui Micnik prin Micul Paris în Postul Mare al anului trecut, iată, până şi dorinţa de purificare a devenit sinonimă cu criza. Şi am intrat solemn, direct de pe scena Ateneului, şi în recesiunea morală care scrie tăcută urletele revanşiste ale acestui univers de făţărnicie în care ne petrecem în mod fatal existenţa.
Odată, demult, când puterea mai crea o lume a eleganţei artelor, nevasta regelui de la Versailles spunea despre pro-priul soţ că prin indignările virtuoase ale puritanului, puri-tan supus ispitei, acesta îşi face o caricatură din vi-ciul celuilalt, pentru a evita să-l recunoască în el în-suşi. Diavolul, răul definit prin pri-vaţiune de iubirea lui Dum-ne-zeu, a reuşit astfel să ne amă-gească cu supunerea la ritualurile strict exterioare, ca să nu mai avem probleme cu sensul interior şi cu bătălia pentru consecvenţa morală. Şi atunci conversiunea poate zace definitiv prăfuită printre ideile adevărate care trebuie să moară.
În Vinerea Mare, Crucea lui Isus devine cumpăna dreptăţii între doi tâlhari. Între cei doi, regalitatea răstignită pe care o oferă Fiul omului îi cade tot mai greu binecredinciosului român de pretutindeni. De-pă-şirea acelei trâmbiţate culturi exterioare, aparent creştină, care nu dialoghează cu omul decât pentru a condamna sau a ridica şi mai multe catapetesme în faţa neliniştilor sale interioare şi pentru a înmormânta orice corespondenţă dintre conversiunea la Hristos şi reclădirea interioară a unei societăţi, se poate face prin jertfă şi altruism. De aceea, între Crăciun şi Paşte, timpul Postului ne invită la purificarea grijii de stăpânire şi brutalitate prin prospeţimea evanghelică a bunei-credinţe şi a bunului-simţ.
Timpul ce precede Paştele este, aşadar, un timp al recunoaşterilor. Timp de primenire şi de renunţare, timp al meditării nu neapărat a ceea ce trebuie să faci pentru Dumnezeu, cât de a-ţi pu-tea pleca capul pentru a vedea... ce face Dumnezeu pentru tine.
Timp dedicat iertării şi regăsirii tăriei de caracter.
†Mihai Frăţilă Episcop Vicar greco-catolic al Bucureştilor

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 1142, Ultimul acces: 2026-04-22 22:26:16

Timp total: 0,52s...

[]:1