Lansarea sitului www.liturgica.ro - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Lansarea sitului www.liturgica.ro

[2012-02-29]
La începutul Sfântului și Marelui Post, Comisia Eparhială pentru Liturgică și Artă Sacră (CELAS) a Eparhiei de Maramureș își lansează în mod oficial situl www.liturgica.ro. Acesta se vrea a fi, în primul rând, un instrument de cunoaștere a propriei tradiții liturgice, pentru preoți și mireni. Totodată, preoții din Eparhia de Maramureș, care doresc să întreprindă proiecte de iconostas, proiecte iconografice murale sau să reamenajeze spațiul sacru existent, pot găsi pe site modele de iconostas, de icoane sau de mobilier liturgic în armonie cu tradiția liturgică a Bisericii Române Unite.
Având în vedere principalul motiv al apariției acestui site - cunoașterea mai profundă a tezaurului liturgic al Bisericii noastre în Eparhia de Maramureș - dorim să amintim faimosul principiu teologic enunțat de Sfântul Prosperus din Aquitania, un sfânt părinte latin din sec. V: "lex orandi statuat legem credendi" ("liturgia să stabilească legea credinței"). Acest principiu teologic vrea să spună că liturgia creștină nu este o consecință, și cu atât mai puțin un accesoriu al credinței, ci, dimpotrivă, este matricea identității credinței noastre. Cu alte cuvinte, poporul lui Dumnezeu ajunge la cunoașterea adevărurilor de credință prin practicarea și trăirea oficiilor liturgice rânduite de Biserică. Dacă slujbele Bisericii sunt ferestre spre credința aceleiași Biserici, se impune, așadar, o cunoaștere cât mai profundă, din partea preoților și a credincioșilor, a semnificațiilor adânci ale acestor slujbe, rânduieli și rugăciuni.
Prin intermediul acestui site, dorim să oferim materiale utile unui astfel de demers. Intenționăm să publicăm unele articole din domeniul teologiei liturgice precum și cateheze liturgice, care pot fi folosite la catehezele cu tinerii și adulții, în parohii. Punându-ne nădejdea că, prin lucrarea Sfântului Spirit, această lucrare a noastră va aduce rod Bisericii, ne încredințăm rugăciunilor dumneavoastră, așteptând binecuvântare de la Tatăl milelor, spre zidirea turmei Sale, care așteptă venirea și arătata zi a Unuia-Născut Fiul Său, Judecătorul și Răsplătitorul fiecăruia după faptele lui. (pr. Florin Fodoruț, președintele CELAS)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1098, Ultimul acces: 2026-04-24 20:42:43