Peste două milioane de dolari ajutoare în Africa sub-sahariană[2012-02-29]Consiliul administrativ al Fundaţiei Papa Ioan Paul al II-lea pentru Sahel (regiunea sub-sahariană a Africii, care include ţările de pe coasta de vest şi din partea centrală a continentului) şi-a încheiat recent a XXX-a întâlnire în Roma. Vorbind pentru Radio Vatican, Mons. Giampietro Dal Toso, secretar al Consiliului Pontifical "Cor Unum", din care face parte fundaţia, a explicat că reuniunea s-a concentrat pe finanţarea unui număr de proiecte."Anul acesta am aprobat peste două milioane de dolari pentru peste două sute de proiecte în nouă ţări. Aceste proiecte luptă împotriva deşertificării şi a secetei, precum şi pentru irigare şi educaţie." Mons. Dal Toso a subliniat importanţa extinderii secetei în Sahel, cerând luarea de măsuri rapide. Lipsa hranei, datorită secetei, "va atinge maximul în următoarele luni. [...] Comunitatea internaţională, dar şi mai multe organizaţii catolice, caută să intervină pentru a preveni criza", a spus el. Biserica reprezintă în aceste regiuni o minoritate. "În unele ţări o minoritate minusculă, într-un mediu caracterizat de prezenţa islamului şi a religiilor tradiţionale." Din acest motiv, Fundaţia Papa Ioan Paul al II-lea este şi "un instrument de dialog cu celelalte religii. [...] Credinţa se exprimă în fapte, iar noi o facem prin mici acte de caritate, pentru a da mărturie despre Cristos." Fundaţia Papa Ioan Paul al II-lea pentru Sahel a fost înfiinţată după prima călătorie făcută de Pontiful polonez în Africa, în mai 1980, ocazie cu care a fost impresionat profund de consecinţele deşertificării. Fundaţia a fost fondată oficial la 22 februarie 1984, fiind implicată activ în administrarea şi protejarea resurselor naturale, în oprirea deşertificării, în dezvoltarea rurală şi combaterea sărăciei prin implicarea localnicilor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1271, Ultimul acces: 2026-11-12 17:47:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1