A crește în sfințenie prin exemplele sfinților[2012-02-29]"Dorința mea este ca această broșură de împărtășire a credinței să vă ajute să vedeți că a trăi în sfințenie se adresează la fel de mult vouă ca și oricui altcuiva, și să explorați felul în care în aparenta obișnuință a vieții de zi cu zi puteți fi agenți eficienți, scântei de lumină în misiunea Bisericii de astăzi". Aceste cuvinte îi aparțin Arhiepiscopului Vincent Nichols al Diecezei de Westminster, și se referă la broșura intitulată "Scântei de lumină" - Reflecții de grup despre chemarea universală la sfințenie, și cum poate aceasta să îmbogățească credința catolicilor în timpul Postului Mare."Scântei de lumină" este un ghid destinat a fi folosit de indivizi sau grupuri de rugăciune, pentru a ajuta la a reflecta asupra temei sfințeniei în societatea de astăzi. "Scopul principal al broșurii este acela de a ne ajuta pe toți să înțelegem că suntem chemați la sfințenie", a declarat dr. Mark Nash, editor al broșurii și membru al Agenției pentru Evanghelizare al Diecezei de Westminster. "Aceasta este vocația noastră baptismală. Unul dintre lucrurile pe care mulți dintre membrii grupului le-au reținut de când Sfântul Părinte a venit în Marea Britanie a fost predica lui adresată copiilor și tinerilor... cărora le-a spus: 'Sper că între voi se află unii dintre sfinții secolului XXI'. Și aceasta nu este o chemare doar pentru tineri, ci pentru noi toți". "Scântei de lumină" s-a dovedit a fi o resursă binevenită pentru creștinii care caută să își îmbogățească credința în viețile lor de zi cu zi. "În principal cred că ei apreciază faptul că le sunt prezentate o largă varietate de teme", a continuat Nash, "și există o reală sete după învățătura credinței catolice... Cred că mulți oameni sunt dornici să se deschidă față de Scriptură, și în cele din urmă experiența lor referitoare la Scriptură din Sfânta Liturghie a fost mai plină de satisfacții ca rezultat al explorării ei în grupuri. Așadar ea ajută la a învăța bogăția credinței catolice; la a facilita o mai mare înțelegere și disponibilitate... și de asemenea participarea la grupuri dezvoltă comunitatea și construiește încrederea în parohii". Broșura este împărțită în șase secțiuni, fiecare având o temă diferită. "Prima secțiune vorbește despre faptul că sfințenia este posibilă, poate fi atinsă cu harul lui Dumnezeu... Secțiunile doi, trei, patru și cinci privesc virtuțile umane în contextul vieții unui anumit sfânt": Sf. Gianna Molla, care a ilustrat prudența; Sf. David Roldan-Lara, dreptatea; Sf. Iosefina Bakhita, tăria; și Fer. Pier Giorgio Frassati, cumpătarea. "A șasea secțiune privește la viețile noastre în termeni de virtute, antrenamentul nostru pentru a fi sfinți". "Scântei de lumină" va fi folosită în parohii din Dieceza de Westminster, precum și din Dieceza de Motherwell și din alte părți ale Angliei și Scoției. Broșura include materiale suplimentare precum Harta ta spre sfințenie!, un exercițiu de auto-examinare care îl invită pe cititor să reflecteze asupra trecutului său în lumina credinței, speranței și iubirii. Echipa care a produs broșura lucrează la o alta despre evanghelizare, care va fi publicată pentru a coincide cu începutul Anului Credinței, în octombrie 2012. Proiectul "Scântei de lumină" a început în urmă cu opt ani, și a produs până acum 17 materiale. Legături: Vedeți online aceste resurse Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1106, Ultimul acces: 2026-04-24 09:51:51
|
Timp total: 0,87s...
[]:1