Tinerii sunt comoara lumii, spune un Episcop de 92 de ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Tinerii sunt comoara lumii, spune un Episcop de 92 de ani

[2012-02-29]
Un Episcop columbian care va împlini 93 de ani în ziua de 9 martie 2012 le-a spus tinerilor din lumea întreagă că ei sunt viitorul și "cea mai mare comoară a pământului". Episcopul emerit Gregorio Garavito de Villavicencio își va celebra în acest an jubileul de aur ca Episcop și 70 de ani de preoție. "Familia mea a fost foarte săracă dar foarte religioasă", a spus el, amintind educația care a condus la vocația sa. "Ne rugam Rozariul, citeam catehismul, și încetul cu încetul decizia de a fi preot m-a umplut de pace". Într-un interviu din 22 februarie pentru ziarul columbian El Tiempo, a declarat că simte "o imensă pace și bucurie spirituală la emoția de a ști că Dumnezeu l-a ales ca mesager". Episcopul a declarat că avea 17 ani atunci când a simțit chemarea de a deveni preot și nu a uitat niciodată acea zi.
Își amintește că a călătorit în zone îndepărtate pentru a evangheliza, arătând cât de creativ a trebuit să fie în ducerea Evangheliei în locuri cu risc. "Am avut întotdeauna încredere în Dumnezeu. Când îi încredințezi Lui viața ta, nu te temi de nimic", a subliniat el. Episcopul Garavito a deplâns schimbările din constituția Columbiei din 1992, care nu mai cer ca religia să fie predată în școlile publice. Aceasta a provocat daune familiei și a condus la o rată mare a divorțului în țară astăzi, a afirmat el. De asemenea, i-a avertizat pe seminariști că trăiesc "într-o lume plină de erotism, în care ispitele abundă. Rugați-vă din inimă pentru ca să fiți liberi de ispite și pentru ca să crească credința voastră, pentru ca să îl puteți sluji pe Dumnezeu cu mândrie". Doar iubirea curată va salva persoana umană, a spus el. "Nu vă temeți de Dumnezeu, El ne așteaptă, ne iubește, și noi parcă fugim de El. Uneori pare că ne este rușine de relația noastră cu El. Continuați drumul, Isus merge înaintea voastră, ca prietenul care nu vă va dezamăgi niciodată".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1135, Ultimul acces: 2026-04-25 17:28:45