Binecuvantarea picturii capelei Spitalului Municipal din Dej - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Binecuvântarea picturii capelei Spitalului Municipal din Dej

[2012-02-14]
În seara zilei de sâmbătă, 11 februarie 2012, cu ocazia celebrării Zilei Bolnavului în Biserica Catolică, la invitația pr. capelan Lorand Viman, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a sfințit pictura din capela Spitalului Municipal din Dej, capelă cu hramul Sfinții Doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian, care a fost recent renovată și pictată. La rugăciunea de binecuvântare, urmată de slujba Vecerniei, au participat în jur de 20 de preoți, între care pr. Ioan Mătieș, Vicar cu laicii, și pr. Laurențiu Biriș, protopop de Dej, studenții teologi din Cluj, primarul municipiului Dej, autorități locale, cadre medicale și mulți credincioși, aflăm de pe BRU.ro.
În cadrul celebrării, PS Florentin a rostit un cuvânt dedicat evenimentului, amintind faptul că această capelă a fost deschisă în anul 1993, prin grija pr. Gheorghe Boroș, aflat acum în pastorație misionară în Spania. Au fost amintiți preoții care au urmat, între care pr. Laurențiu Biriș și pr. Isidor Moholea, unul dintre "stâlpii credinței din zona Dejului încă din timpul persecuției", șirul preoților fiind continuat de pr. Lorand Viman, capelanul actual. A fost subliniat faptul că "actul medical în sine este un act de credință", "căci fără de Dumnezeu nu putem face nimic". Dumnezeu este cel care cunoaște cel mai bine și începutul și sfârșitul, El este cel care ne-a cunoscut încă pe când "ne țeseam în sânul maicii noastre". Totodată, este important ca bolnavul să știe că nu este niciodată singur, fiindcă Dumnezeu este mereu alături de cei aflați în suferință. "Rolul preoților în capelă este cel de a încuraja bolnavii, de a-i ajuta să înțeleagă că Dumnezeu este mereu aproape de ei".
Pornind de la mesajul Papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua Bolnavului, Episcopul de Cluj-Gherla a enumerat cele trei mijloace prin care preoții pot să conducă bolnavii la Dumnezeu: "Sfântul Părinte subliniază mai întâi Sacramentul Reconcilierii, împăcarea cu Dumnezeu. În timpul bolii este importantă curățarea sufletului, pentru a înțelege lucrarea lui Dumnezeu în sufletele noastre și pentru aceasta preotul trebuie să fie mereu disponibil, mereu la dispoziția bolnavilor pentru ca ei să poată primi harul mântuitor. Alături de Sacramentul Pocăinței, Sfântul Părinte amintește Ungerea bolnavilor cu mir - mirul fiind semnul harului care coboară în acel suflet. Al treilea este Sacramentul Euharistiei, prin care ni se oferă darul vieții veșnice, după cuvântul Mântuitorului: 'Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, acela are viața veșnică'. Acest Sacrament al nemuririi, un 'antidot al morții' - cum îl numesc Părinții Bisericii, este Sacramentul care poate să ne aducă sănătatea sufletului - condiția esențială pentru sănătatea trupului".
Fiindcă în această perioadă mulți oameni suferă datorită iernii necruțătoare, Preasfinția Sa a făcut un apel la solidaritate: "Vă invit să aveți un gând și pentru cei circa 40.000 de conaționali ai noștri care se află izolați în diferite zone din estul și sud-estul țării, fiind uneori alimentați cu transportoare blindate sau cu elicoptere, tocmai pentru că în acele zone zăpada a fost mult mai abundentă decât la noi. Să îi oferim lui Dumnezeu rugăciunile noastre pentru ei și să venim în sprijinul acestor oameni". În încheierea evenimentului, pr. Lorand Viman a mulțumit lui Dumnezeu pentru momentul de bucurie din spital, mulțumind și oaspeților prezenți. De asemenea, a cerut tuturor celor de față rugăciune pentru bolnavii care se află în spital. După rugăciune, PS Florentin a vizitat bolnavii de la Secția de Terapie Intensivă pentru a-i încuraja, a-i binecuvânta și a se ruga pentru ei.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1329, Ultimul acces: 2026-04-30 03:21:25