Posturile Mari din anul 2011[2011-01-08]Anul acesta creştinii ortodocşi vor sărbători Sfintele Paşti pe data de 24 aprilie. Data prăznuirii Învierii Domnului diferă de la an la an şi este stabilită de Biserica noastră după anumite reguli.„Părinţii Sinodului I ecumenic de la Niceea, din anul 325, au hotărât că Praznicul Paştilor se sărbătoreşte în prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară. În cărţile noastre liturgice găsim de asemenea durata Postului Paştilor care se întinde pe 7 săptămâni. Postul începe după Duminica Lăsatului sec de Brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai şi ţine până în Sâmbăta Mare, Sâmbăta care precede Sărbătoarea Paştilor. Conform calendarului gregorian îndreptat, pe care l-a adoptat şi Biserica noastră Ortodoxă, Paştile au dată variabilă şi pot cădea între data de 4 aprilie şi 8 mai”, a spus pr. lect. dr. Vasile Creţu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti pentru TRINITAS TV În funcţie de data Învierii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, sau al „Sâmpetrului”, are o durată variabilă de la an la an. Anul acesta, postul Sfinţilor Apostoli începe pe 20 iunie. Celelalte două posturi de durată dintr-un an bisericesc sunt Postul Adormirii Maicii Domnului, ţinut de creştinii ortodocşi în perioada 1-14 august şi postul Naşterii Domnului, între 14 noiembrie şi 24 decembrie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1884, Ultimul acces: 2026-11-12 02:31:41
|
Timp total: 0.04s...
[]:1