Fortăreața din pustiu (3), de Cornelius Greising - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Fortăreața din pustiu (3), de Cornelius Greising

[2010-08-29]
FORTĂREAȚA DIN PUSTIU

(Eseu biblic) (3)

ARHITECTURA SANCTUARULUI
O curte cu un gard înalt din pânză și un sălaș, din lemn, metal, pânză și piei. Un amplasament de luptă, într-un pustiu, cu aer de sediu central pentru simularea unei ațiuni de campanie. O fortăreață alegorică. Un cartier general al unui exercițiu simbolic cu gloanțe oarbe, pentru instruirea lumii și Universului, în marele război al ființelor libere, cu cele două flagele ale dezordinii libere: Păcatul și Moartea.

Orice simbol are două componente: una la modul propriu (semnificantul) și alta la modul figurat (semnificatul). În cazul de față, componenta la modul propriu este Sanctuarul, iar componenta la modul figurat este complexul de idei, prin care acesta explică Planul de Mântuire. Omul Vechiului Testament are, așadar, de-a face, atât cu raportul său concret cu Sanctuarul, cât și cu raportul său abstract cu Planul de Mântuire. Ritualul Sanctuarului trebuie să-l execute practic, în văzul tuturor, ca pe o problemă generală, iar Planul de Mântuire trebuie să-l execute, în sine însuși, ca pe o problemă personală.

Cu alte cuvinte, omul Vechiului Testament trebuie să execute paralel, atât exercițiul de instrucție pe poligonul general de antrenament (semnificantul), cât și exercițiul de participare pe linia întâi a propriului său câmp de luptă (semnificatul). Un aspect care este valabil, în mod egal, și pentru preotul de serviciu, și pentru laicul, care vin la Sanctuar pentru a explicarea prin gesturi expresia generală a mântuirii (semnificantul), dar și pentru a soluționa propria lor nevoie lăuntrică de mântuire (semnificatul). Ca atare, omul vechii dispensațiuni are în afara sa Sanctuarul (Fortăreața simbolică a mântuirii tuturor), și în sine Planul de Mântuire (Fortăreața noțională a mântuirii proprii )

Sudura dintre semnificant (gestul concret general) și semnificat (noțiunea abstract particulară) reprezintă o necesitate fenomenologică, dictată de însăși natura simbolurilor. În cazul Sanctuarului însă, sudura dintre semnificant și semnificat reprezintă și o necesitate juridică. Și anume, necesitarea substituirii temporare, prin Sanctuar, a absenței jerfei divine. O dată cu aducerea la îndeplinire a jertfei divine, Sanctuarul se desființează total și definitiv. De aceea nu se poate vorbi despre Sanctuar în cer, nici înainte, nici după moatea și învierea Domnului Hristos. Fiindcă preoția aaronică încheie simbolistica Sanctuarului, iar Domnul Hristos preia preoția mehisedechiană fără Sanctuar (Evr. 7, 11).

Omul Noului Testament, datorită desființării Sanctuarului, este total despărțit de acesta. Totuși în fiecare act de mântuire proprie, acesta poate să apeleze imaginativ și la ilustrațiile Sanctuarului, ilustrații care reflectă simbolic sistemul Planului de Mântuire. Știindu-se că în Noul Testament, simbolul specific pentru mântuire este Sfânta Cină.

O mână de desenator tehnic ar schița imaginea Sanctuarului prin două dreptunghiuri concentrice: unul mai mic (Sanctuarul propriu-zis) și altul mai mare în jurul acestuia (Curtea Sanctuarului).

1. SANCTUARUL PROPRIU-ZIS

Camuflat într-un înveliși de țesături diverse, Sanctuarul ascunde în miezul lui două camere. O ilustrație figurată care trebuie decodificată. Cheia de traducere este simplă, cu condiția să privim lucrurile prin prizma Bibliei. Aceasta ne arată că Sanctuarul ilustrează soluționarea celor două probleme fundamentale ale omului: Păcatul și Moartea. Adică Planul de Mântuire.

În virtutea aceleași logici, este necesar să precizăm că Sanctuarul și Planul de Mântuire trebuie să se armonizeze reciproc. În plus, este necesar să admitem, că Păcatul și Moartea sunt pronunțate de către Legea divin-juridică. Reprezintă, cu alte cuvinte, rezultatul conflictului dintre om și această lege. O lege cu o structură binomică: normativul moral (indicarea păcatului) și normativul penal (impunerea morții).

Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți. Dar dacă aveți în vedere fața omului, faceți un păcat și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de lege – Iac. 2, 8-9)

1.1. Încăperile Sanctuarului. Următoarea relație logică ne arată cu prisosință faptul că soluționarea dublului aspect conflictual dintre om și Legea divin-juridică este consemntă juridic în Planul de Mântuire. Un plan care precizează modul de ieșire din conflictele respective: pocăința umană (pentru stoparea păcatului) și iertarea divină (pentru soluționarea morții). Și dacă Sanctuarul ilustrează Planul de Mântuire (Harul), în mod implicit ilustrează și procesul de soluținare a cerințele Legii divin-juridice. Ca atare, Sanctuarul propiu-zis, reflectă întâlnirea dintre Legea divin-juridică (Legea ordinii libere) și Legea divin-ritualică (Gal. 3, 19) (Legea simbolică a refacerii ordinii libere).

În consecință, arhitectura Sanctuarul propriu-zis trebuie să fie înzestrată cu două camere. O cazemată specială, în care sunt instalate armele principale de luptă, pentru faza Vechiului Testament. Un sediu care este format din două încăperi despărțite de Perderaua intercamerală: Sfânta (Locașul Sfânt) și Sfânta Sfintelor (Locașul Preasfânt).

Este cunoscut faptul că această construcție are două camere ilustrative (Ex. 26, 33): Locul Sfânt (Sfânta) și Locul Preasfânt (Sfânta Sfintelor). Un sistem structural bicameral care nu este întâmplător, nici nu reprezintă un mister, pentru oricine înțelge că aceste două camere, ilustrează structura binormativ㠖 moral și penal – a Legii divin-juridice.

În concluzie, cele două camere refectă spațiul arhitectural al Legii divin-ritualice, în raport cu Legea „adăugat㔠(Gal. 3, 19) pentru explicarea modului de soluționare a conflictului juridic dintre om și Legea divin-juridică.

1.2. Denumirea încăperilor Sanctuarului. Este vorba despre niște denumiri care trezesc discuții importante:

- Camera morală este denumită Sfânta Sfintelor. În această încăpere se află, ca element care face parte din actul preoțesc ispășitor, Chivotul de Aur (Decalogul). Prin acest obiect simbolic se ilustrează modul de sistare a păcatului de către om: actul pocăinței umane. Înlocuirea morală a dezordinii libere cu ordinea liberă.

- Camera penală este denumită Sfânta. În această încăpere se află, ca element ce face parte din actul preoțesc ispășitor zilnic, Altarul de Aur (Crucea). Prin acest obiect simbolic se ilustrează sistarea morții de către Domnul Hristos. Executarea penală a pedepsei juridice impusă de dezordinea liberă.

Este clar faptul că valoarea lucrării de ordin divin penal – iertarea divin㠖 este incomparabil mai costisitoare decât lucrarea de ordin moral – pocăința uman㠖 în cadrul mântuirii. Și totuși, în optica divină lucrarea moral-umană este mult mai importantă, decât lucrarea penal-divină. Pentru simplul fapt că Planul de Mântuire urmărește în primul rând sistarea păcatului (problema ordinii libere care este impusă de ordinea comportamentală a Universului) și numai după aceea sistarea morții (problema pedepsei dezordinii umane care este impusă de sistemul juridic al Universului). Cu alte cuvinte, normativul moral al Legii divin-juridice este prioritar față de normativul penal al acestei legi.

Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului ? Ascultarea face mai mult decât jertfele – 1 Samuel 15, 22 p.p.

Mulți coreligionari nu țin cont de această recomandare biblic și consideră, în mod nebiblic, că lucrarea Domnului Hristos ar cuprinde și substituiea penală și substituiea morală. Unul din acești factori nebiblici este și Ellen White, extinzând procesul de substituire al Domnului Hristos de deasupra normativului penal, și asupra normativului moral (Calea Către Hristos, pag. 62-63). Sanctuarul precizeză nu numai faptul că lucrarea morală apaține exclusiv omului, ci și faptul că Duhul Sfânt se ocupă de procesul divin-educațional-uman. Iar Domnul Hristos se ocupă pur și simplu numai de substituirea morții omului, pentru acordarea nemurii numai peroanei umane pocăite.

1.3. Perdeaua intercamerală. Separarea celor două camere ale Sanctuarului este realizată printr-o perdea. Un perete despărțitor care îmbracă două ilustrații diferite, așa cum se va vedea, în cele două ritualuri fundamentale ale Sanctuarului: ritualul zilnic (un simbol al actului mântuirii înainte de închiderea Harului) și ritualul anual (un simbol al judecății divine după închiderea Harului). În ambele ritualuri, Perdeaua intercamerală este un obstacol care trebuie îndepărtat.

- În cadrul ritualului zilnic, Perdeaua intercamerală ilustrează obstacolul reprezentat de Domnului Hristos nejertfit (neîndeplinirea în Vechiul Testament a condițiilor divine ale morții substituitoare – Evr. 10, 12-20).

- În cadrul ritualului anual, Perdeaua intercamerală ilustrează obstacolul reptrezentat de către om (neîndeplinirea de către omenire a condițiilor istorice de începere a judecății divine – Dan, 7, 26).

Ambele obstacole vor fi studiate la capitolul: Funcționalitatea Sanctuarului.

În capitolul Arhitectura Sanctuarului, trebuie să precizăm doar, că:

- În Sfânta Sfintelor (Chivotul de Aur) este ilustrată pocăința umană reală, pe baza Decalogului, sub călăuzirea Duhului Sfânt.

- În Sfânta (Altarul de Aur) este ilustrată iertarea divină făgăduită, pe baza actului viitor al Crucii Domnului Hristos.

În mod normal, ilustrarea pocăinței umane (din Sfânta Sfintelor) trebuie unită cu ilustrarea iertării divine (din Sfânta) pentru realizarea mântuirii.

Pocăința umană (actul moral) + Iertarea divină (actul penal) = Mântuire

Sanctuarul, cu cele două încăperi, funcționează, așadar, ca o cumpănă:

- Pe talerul moral (Sfânta Sfintelor) se plămădește actul stopării păcatului uman, de către persoana în cauză (pocăința umană).

- Pe talerul penal (Sfânta) se plămădește actul stopării morții umane, de către Domnul Hristos (iertarea divină).

Este necesară însă amestecarea acestor două plămădeli, dar Perdeaua intercamerală se opune.

Privind Sanctuarul propriu-zis pe schița desenului tehnic și în Biblie constatăm un dreptughi secționat pe din două de o linie groasă. Un fapt care arată necomunicarea dintre asceste două spații ilustrative. Vorbind simbolic, avem de-a face cu „Cortul neîntâlnirii”, adică al necomuniării dintre cele două camere simbolice. De fapt, în tot timpul Vechiului Testament, camerele Sanctuarului nu comunică (este vorba despre „Cortul nentâlnirii”), care trebuie însă să se transforme, în „Cortul întâlnirii”. Dar când camerele respective vor comunica, așa cum deja s-a mai spus, Sanctuarul pur și simplu dispare total și definitiv din relația simbolică a mântuirii.

2. CURTEA SANCTUARULUI

Pe același desen tehnic, Curtea Sanctuarului este dretunghiul mare care înconjoară dreptunghiul mai mic. În mod corespunzător, dreptunghiul mic (Sancturul propriu-zis) ilustreză relația divin umană privită, atât în lumina teretestră, cât și în lumina cerească. Dreptunghiul cel mare (Curtea Sanctuarului) ilustrează relația divin-umană exclusiv în lumea terestră.

Gardul de pânză ilustrează, în mod restrictiv, orizontul pământesc. În acest spațiu, se execută două lucrări terestre diferite: lucrarea Domnului Hristos și lucrarea persoanei umane.

- Lucrarea Domnului Hristos constă în două acțiuni distincte: (a) acțiunea morală de menținere a unui caracter desăvârșit (ilustrată prin spălarea preotului în Ligheanul de Aramă) și (b) acțiunea penală de substituire deplină a morții umane (ilustrată prin jertfa necurmată de pe Altarul de Aramă). Deasupra acestor două acțiuni planează cele două normative – unul moral și altul penal – ale Legii divin-juridice (Gal. 4, 4)

- Lucrarea ființei umane constă în două acțiuni distincte: (a) acțiunea morală de declarare a pocăinței proprii (ilustrată prin punerea mâinii pe capul animalului de jetfă) și (b) acțiunea penală de solicitare a iertării divine (ilustrată prin junghierea animalului de jertfă). Deasupra acestor două acțiuni umane planează, de asemenea, cele două normative – unul moral și altul penal – ale Legii divin-juridice (Gal. 4, 5).

Cornelius Greising

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 912, Ultimul acces: 2026-07-25 05:58:48