Biserica ortodoxă post-sovietică, sursă de dogme represive?[2010-07-21]Ușurința cu care rușii au trecut de la autoritarismul sovietic la cel ruso-ortodox dovedește că nicio dogmă nu este veșnică și că fiecare poate fi declarat oricând un dușman al statului sau blasfemiator, scrie publicația germană Die Zeit.Nu doar disidenții ci și cenzorii trăiesc periculos. Istoria rusă ne învață că oricine poate ajunge sub propria secure. Un exemplu este Serghei Ingulov, din 1935 director al autorității staliniste pentru cenzura textelor tipărite, Glavlit. Glavlit coopera strâns cu securitatea sovietică iar Ingulov s-a remarcat de timpuriu ca un demn copoi al regimului, scriind despre criticii puterii sovietice că trebuie arestați, aduși în fața justiției, condamnați cu verdicte dure și împușcați fizic și moral. Nefericirea a fost că el însuși a fost denunțat ca dușman al statului, arestat și executat în 1938. Era vremea terorii staliniste, însă paranoia care mai întâi își creează proprii dușmani acționează până în zilele noastre. Cu atât mai sinucigașă pare acum furia de pedepsire a acelor cenzori evlavioși, care pe motivul unor imagini critice la adresa religiei vor să instituie condamnări la lagăr. 'Oare nu se tem aceștia că ei înșiși pot fi evaluați după propriile lor etaloane totalitare? Au uitat ei oare că Stalin și-a executat în masă proprii oameni?', se întreabă Die Zeit, citat de Agerpres. Faptul că tocmai biserica ortodoxă rusă a preluat după căderea comunismului rolul unei autorități incontestabile este un lucru consecvent și totodată absurd, potrivit ziarului german. Pe de-o parte, o societate care timp de decenii trăia cu gândul la strălucitul viitor socialist nu se poate descurca brusc fără promisiuni mântuitoare. Milioanelor de foști pionieri, care mergeau la parada din mai cu garoafe roșii, le lipsește acum, în libertate, cineva care să dea direcția de marș. Deși paradele din mai erau ce-i drept puțin împovărătoare, după scoaterea din scenă a vechilor simboluri și eroi ai patriei ei se simt pierduți. Biserica, cu icoanele și cântările ei, certitudinile ei poetice și promisiunile ei învăluite de tămâie vine în astfel de condiții tocmai la țanc, continuă Die Zeit. Pe de altă parte, 70 de ani de secularizare ar fi trebuit să dea roade. Candidatul la popie alungat din seminar Stalin și anticlericalul Lenin au combătut ortodoxia, considerată sprijinitor al țarismului. Cât de evlavioși sunt însă azi rușii în realitate? Vladimir Putin a folosit biserica, al cărei simbol pompos este catedrala Hristos Mântuitorul, reconstruită la Moscova, mai ales ca instrument de putere și tribună pentru un naționalism tradiționalist. Alegerea sa ca președinte a fost sărbătorită printr-o liturghie, iar Putin merge demonstrativ de Crăciun la biserică. Nu de mult, el a cumpărat la Paris un teren pentru o impozantă biserică. Între timp, a devenit o modă ca Patriarhul Kirill I să apară pe lângă politicieni la toate ocaziile politice importante. Atunci când oamenii de afaceri vor să facă un lucru bun, ei ctitoresc în provincie o frumoasă capelă. Bisericii i s-au acordat, de asemenea, mai multe drepturi de a-și spune cuvântul în procesele legislative. Cu bunăvoință s-ar putea spune că rușii revin la istoria prerevoluționară și că tot teatrul cu Patriarhul și barba lungă reprezintă un act de creare a identității în scop cultural conservator, consideră Die Zeit. Atacurile isterice contra necredincioșilor aduc însă în discuție și o altă interpretare și anume că Biserica ortodoxă post-sovietică nu este doar un ornament ci furnizează dogmele necesare unei politici represive, se arată în analiză. Evlavia legitimează principiul supravegherii și pedepsirii. Noii păzitori ai moralei ar trebui însă să nu se simtă așa de siguri, pentru că istoria rusă învață cât de repede poți cădea sub propria secure, încheie Die Zeit. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 831, Ultimul acces: 2026-07-31 11:01:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1