PS Florentin s-a aflat la Roma la încheierea Anului Preoției - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Florentin s-a aflat la Roma la încheierea Anului Preoției

[2010-06-19]
După transmisiunea în direct de la Ars, a urmat o alta de la Ierusalim, în care Episcopul auxiliar al Patriarhului latin de Ierusalim a explicat rolul Euharistiei ca și centru al vieții sacerdotale. Conform relatării, a urmat o mărturie a unui tânăr diacon din Dieceza de Roma, care urma să fie hirotonit preot; o legătură directă cu un preot din Dieceza de Buenos Aires, care se ocupă de oameni care trăiesc în cartierele mărginașe, în condiții dificile; mărturia unui preot 'din Patriarhatul Veneției, care împlinea 50 de ani de preoție și a vorbit foarte frumos despre importanța rugăciunii. Rugăciunea a fost cea care l-a ținut în picioare în fața tuturor dificultăților în acești 50 de ani de misiune preoțească pe care îi împlinea'. A urmat o mărturie a unui preot din America, din faimosul cartier al marilor artiști, Hollywood, și mărturiile s-au încheiat cu cea a unei călugărițe de clauzură din cadrul Surorilor Adoratoare Perpetue ale Preasfântului Sacrament.
'A urmat o rugăciune pe care Sfântul Părinte a rostit-o în limba latină și apoi am ascultat Evanghelia de la Ioan (17,5-21), așa numita Rugăciune sacerdotală a lui Isus. Au urmat întrebările a 5 preoți din 5 continente, la care Papa Benedict al XVI-lea a răspuns liber... A fost impresionantă simplitatea debordantă a Sfântului Părinte... Ne-a uimit și ne-a edificat credința profundă și clară a acestui om care se află la cârma Bărcii lui Hristos, a Bisericii, ca și Vicar al Lui aici, pe pământ'. Una dintre întrebări se referea la preoție, iar Sanctitatea Sa a răspuns: 'trebuie să fim pasionați de Hristos, să fim plini de bucurie pentru Domnul, să fim plini de iubire pentru Domnul și pentru credincioși. De asemenea, trebuie să învățăm să iubim cuvântul Său, adică Evanghelia... Chiar dacă voi trebuie să vă preocupați foarte mult de sufletele credincioșilor, să nu neglijați în primul rând sufletul vostru - deci colocviul personal cu Hristos și toate celelalte elemente care fac parte din viața privată a preotului. Totodată, trebuie să ne rugăm, pentru că suntem reprezentanții Aceluia care ne-a învățat și ne-a recomandat să ne rugăm'.
După expunerea Sfântului Sacrament, 'a avut loc un timp de adorație în liniște. Apoi, Papa Benedict al XVI-lea a rostit o rugăciune dedicată Anului Preoției. A urmat binecuvântarea euharistică, rugăciunea finală, apoi binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament și o cântare la Preasfânta Fecioară Maria - Salve Regina - care a încheiat acest frumos ceremonial de seară ce a durat mai bine de trei ore, rugăciune într-un cadru cum nu se poate mai potrivit, împreună cu urmașul Sf. Apostol Petru, sub cupola cerului înstelat, în fața Maicii bisericilor, în comuniune deplină de credință, iubire și speranță, indiferent de limbă, națiune sau rit, în imaginea vie a Bisericii Una, Sfântă, Catolică și Apostolică'.
(Sursa: BRU.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 715, Ultimul acces: 2026-07-29 17:46:43