Veghe de rugăciune pentru Papa și pontificatul său[2010-06-19]'În acest timp de încercare, veghea de rugăciune este o formă de manifestare a apropierii față de Papa, păstorul vizibil al Bisericii universale, semn de pace și unitate pentru întreaga omenire. Este modul prin care ne putem exprima sentimentul nostru sincer de iubire și stimă față de Sfântul Părinte, cerând pentru el de la Dumnezeu ajutorul și sprijinul rugăciunii... Persoana Papei este un punct de confirmare pentru valorile umane și creștine ale vieții, punct de reper pentru demnitatea oricărei ființe umane și în mod special a familiei. Papa dă forță idealurilor, noilor generații, e semn de speranță și certitudine. Aș spune chiar că lumea are nevoie de Biserică și de Papa pentru a simți prezența lui Isus în mijlocul nostru'.Pr. Stefano Tardani a mai explicat: 'Una dintre dimensiunile Bisericii include și latura umană, cu slăbiciunile, aspirațiile, realitatea umană a fiecăruia dintre noi, a tuturor celor care sunt în lume și contribuie la edificarea cetății în care ne aflăm. Dar Biserica este mai mult decât o organizație omenească: este o prezență, o lucrare a harului, a Duhului Sfânt. Ea reprezintă întâlnirea extraordinară dintre uman și divin. Dumnezeu care s-a făcut om și continuă lucrarea Sa de sfințire, vindecare și purificare, nu încetează să construiască Împărăția Sa de pace, iubire, adevăr și lumină, prin lucrarea Duhului Sfânt prezent în Biserică. Biserica este așadar această unitate profundă între uman și divin, este semnul unei colaborări cu Dumnezeu, al primirii lui Dumnezeu pe pământ. Ea nu poate să fie decât în slujba Împărăției lui Dumnezeu și, prin aceasta, în slujba binelui de care toți oamenii au nevoie la construcția unei societăți cu adevărat umane... Aceasta este Biserica umană și divină în același timp, umilă și săracă dar care tocmai prin aceasta are nevoie de harul lui Dumnezeu, pe care îl primește necontenit prin Cuvântul și Sacramentele lui Dumnezeu, prin rugăciune'. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 745, Ultimul acces: 2026-07-26 08:05:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1