Evanghelia Duminicii a IV-a după Rusalii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Evanghelia Duminicii a IV-a după Rusalii

[2010-06-19]

Biserica Ortodoxă se va afla mâine, 20 iunie, în Duminica a IV-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie se va citi pericopa desprinsă din Evanghelia după Matei capitolul 8, versetele de la 5 la 13, în care se relatează minunea vindecării slugii sutașului.
Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București: „Mesajul central al acestei Sfinte Evanghelii este tăria credinței pe care o descoperă Mântuitorul Iisus Hristos la un roman care era sutaș și se ruga pentru sluga sa bolnavă. Atâta credință avea sutașul încât nu a îndrăznit să îl cheme acasă pe Mântuitorul, ci l-a rugat să tămăduiască sluga sa prin puterea cuvântului. Lucrul acesta l-a făcut Mântuitorul, însă a lăudat credința sutașului pe care nu o aflase la nimeni în Israel”.
Credința fiecăruia dintre noi, ne mai învață evanghelia, trebuie dublată de rugăciunea pentru aproapele.
„Este o lecție pentru noi toți. Pe de o parte trebuie să avem credință puternică în Dumnezeu atunci când îi cerem ceva, iar pe de altă parte să ne rugăm la Dumnezeu pentru cei ce sunt în suferință”, a mai adăugat părintele prof. dr. Ștefan Buchiu.
Tot mâine, Biserica Ortodoxă îl pomenește și pe Cuviosul Calist, Patriarhul Constantinopolului, unul dintre marii Părinți ai Filocaliei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 817, Ultimul acces: 2026-07-30 07:01:59