Un nou vicar general pentru Dieceza de Timișoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Un nou vicar general pentru Dieceza de Timișoara

[2010-05-07]
Pr. Johann Dirschl s-a născut la data de 8 noiembrie 1959 la Caransebeș, părinții săi fiind originari din Sadova Veche. După încheierea studiilor sale teologice, a fost sfințit întru preot de către Episcopul de pie memorie Antal Jakab la Alba-Iulia, la data de 23 iunie 1985. Ca și preot, părintele Dirschl a activat la Țipari (jud. Arad), Periam și Freidorf; începând cu data de 1 septembrie 2004 a fost numit paroh în Timișoara-Iosefin și arhidiacon de Timiș. Începând din anul 1990 pr. Dirschl a servit ca director al Caritas-ului diecezan, iar din anul 1994, concomitent, și ca inspector al profesorilor de religie și al cateheților pentru Dieceza de Timișoara. Din anul 2002 a devenit canonic al Catedralei de Timișoara, iar din anul 2009 a fost ales de către Capitlul Catedral ca preposit mare.
Depunerea jurământului de către nou-numitul vicar general va avea loc luni, la data de 3 mai 2010, în cadrul unei ședințe a Ordinariatului Episcopal, mai anunță Episcopul Roos. 'Pe părintele Zsolt Szilvagyi îl numesc cu începere de la data de 1 mai 2010, cu menținerea demnității sale canonicale (Canonicus Cantor), ca și paroh în Timișoara-Iosefin. Tuturor nou-numiților le mulțumesc sincer pentru serviciile pe care le-au adus până acum, asigurându-i totodată de recunoștința mea. Fie ca binecuvântarea Bunului Dumnezeu și succese bogate să le însoțească și de acum înainte activitatea și eforturile depuse pentru Împărăția lui Dumnezeu și pentru Biserica din dieceza noastră.'

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1095, Ultimul acces: 2026-07-25 22:57:41