Pentru combaterea abuzurilor, Papa a făcut mai mult decât toți - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pentru combaterea abuzurilor, Papa a făcut mai mult decât toți

[2010-03-29]
Sfântul Scaun, prin intermediul Congregației pentru Doctrina Credinței, 'a încurajat la acest tip de acțiune diecezele care au primit dovezile crimei de abuz, fapte pe care autoritățile diecezane au îndatorirea de a le ancheta. Este responsabilitatea diecezelor'. 'Când Papa Benedict al XVI-lea era la conducerea Congregației pentru Doctrina Credinței', a continuat Arhiepiscopul Nichols, 'el a introdus modificări importante în dreptul Bisericii precum includerea abuzurilor asupra copiilor comise prin intermediul internetului, extinderea crimei de abuz asupra copiilor până la includerea tuturor minorilor sub 18 ani, renunțarea după caz la prescripție și elaborarea unui sistem de înlăturare rapidă din starea clericală a celor acuzați'. 'Papa nu este un observator pasiv, faptele sale vorbesc asemenea cuvintelor'.
'Din 2002, în fiecare an, Biserica Catolică din Anglia și Țara Galilor a făcut public numărul exact de acuzații din interiorul ei, numărul celor transmise poliției, acțiunile întreprinse și rezultatul acestora... Nici un alt organism și nici o altă organizație din această țară nu a făcut la fel. Toate acestea arată nu acoperirea greșelilor, ci voința clară și deplină de transparență'. În acest sens, afirmă Mons. Nichols, 'în ultimii 40 de ani, mai puțin de 1% din preoții catolici din Anglia și Țara Galilor, mai exact 0,4%, au fost acuzați de abuzuri în dauna minorilor'. A intervenit în această problemă și Cardinalul Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia, cu un interviu publicat duminică de cotidianul italian Avvenire. Când a izbucnit cazul în Statele Unite, a afirmat Cardinalul Dziwisz, 'Papa Ioan Paul al II-lea a înfruntat problema cu hotărâre, făcând tot ceea ce trebuia făcut, în colaborare cu autoritățile judecătorești civile'.
'Papa Benedict al XVI-lea', a încheiat Arhiepiscopul de Cracovia, 'urmează aceeași linie de acțiune, iar Scrisoarea sa către catolicii irlandezi reprezintă un răspuns viguros și eficace'. Apropierea spirituală față de Papa Benedict al XVI-lea a fost exprimată și de președinta Mișcării Focolarelor, Maria Voce. 'În acest moment atât de grav și dureros', se citește într-un comunicat, 'participăm și noi la `ceasul suferinței` prin care trece Sfântul Părinte, alături de Biserica întreagă și toți cei răniți de plaga abuzurilor'. 'Acum, când asistăm la înmulțirea atacurilor la adresa Papei', afirmă în încheiere Maria Voce, 'aceste atacuri se prezintă ca o reacție nedemnă față de limpezimea și fermitatea care caracterizează cu atâta evidență pontificatul său'.
(Sursa: Radio Vatican)
Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online: aici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1074, Ultimul acces: 2026-07-25 07:19:08