A Inceput Săptămâna Mare şi Sfântă

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

A Inceput Săptămâna Mare şi Sfântă

[2010-03-29]

Cu Duminica Floriilor începe Săptămâna Mare şi Sfântă ce face trecerea în Ziua a Opta, care va deveni pentru creştini prima zi a săptămânii, Duminica Paştelui, sărbătoarea luminoasă a Învierii Domnului.

Două părţi: bucurie şi tristeţe. Liturghia Duminicii Floriilor se desfăşoară în doi timpi: binecuvântarea ramurilor, justificată de povestirea evanghelică a intrării lui Isus în Ierusalim, şi începutul săptămânii sfinte prin lectura patimilor lui Isus - anul acesta - după Sfântul Luca. Simţăminte de bucurie şi de tristeţe umplu inima creştinilor în această zi.

Sentimentele de bucurie sunt exprimate de aclamaţia din timpul procesiunii cu ramuri, imitându-i pe copii evreilor care în acea zi strigau într-un glas. „Osana, Fiul lui David”! Binecuvântat e cel care vine în numele Domnului”. Sentimente de tristeţe, premegătoare căinţei şi speranţei se nasc în inimile credincioşilor în timpul lecturii prelungite a patimii Domnului, proclamată pe roluri şi ascultată de toţi în picioare şi în totală tăcere.

Invitaţie liturgică. La începutul Liturghiei preotul adresează această invitaţie sau una asemănătoare: Fraţilor preaiubiţi, în timpul postului de patruzeci de zile ne-am pregătit inimile prin pocăinţă şi fapte de iubire iar azi ne-am adunat să începem cu întreaga Biserică celebrarea misterului pascal, al moţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos, mister pentru îndeplinirea căruia el a intrat în cetatea sa, Ierusalim.

Celebrând, aşadar, cu toată credinţa şi evlavia intrarea mântuitoare a lui Isus, să-l urmăm şi noi pe Domnul, pentru ca împărtăşindu-ne, prin har, de crucea lui, să avem parte de înviere şi viaţă.

Intrarea în Ierusalim. Relativ la intrarea lui Isus în Ierusalim observăm că nu este vorba de intrarea Regelui mesianic, care înaintează călare pe un cal de luptă pentru a lua în mâini puterea politică a Oraşului sfânt. Intrarea este modestă şi paşnică: înaintează călare pe un măgăruş - o măgăriţă şi cu ea un mânz, cum se citeşte la Matei şi Marcu şi în profetul Zaharia 9,9: „Spuneţi fiicei Sionului. Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi un mânz, puiul unui animal de povară” (Mt 23,5).

Fragmentul intrării lui Isus în Ierusalim trebuie pus în legătură cu cel care urmează imediat şi în care se citeşte că Isus „După ce s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: ’Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace. Acum însă este ascunsă pentru ochii tăi’” (Lc 19, 41-42).

Sperăm ca ochii noştri spirituali să fie bine deschişi în timpul celebrării riturilor pascale, ca să putem înţelege ceea ce contribuie la pacea noastră lăuntrică. Este ziua în care se deschide pentru noi cei de azi calea păcii. Încă o dată!

Patima lui Isus. Ascultând azi proclamarea patimilor Domnului, oricine îşi poate da seama că nu este vorba de o lectură biblică oarecare, în care se povesteşte sfârşitul tragic al lui Isus. Este vorba de „Evanghelia Evangheliilor”, despre anunţul prin excelenţă al mesajului creştin pe care Biserica îl adresează oamenilor din toate timpurile şi pe care apostolul Paul l-a condensat în această profesiune de credinţă: „V-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a arătat lui Chefa (Petru) şi apoi celor doisprezece…Aşadar, atât eu, cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut” (1Cor 15,3-11).

Sublinieri pentru Evanghelia lui Luca. Relativ la povestirea patimii lui Isus după evanghelistul Luca - propusă pentru ciclul Anului C - trebuie să facem unele consideraţii, utile pentru a remarca diversitatea povestirii lui Luca în raport cu naraţiunea celorlalţi evanghelişti. Fiecare dintre ei, de fapt, deşi povestind mai mult sau mai puţin aceleaşi episoade, le meditează în mod diferit; este ceea ce se întâmplă oricui o face şi azi.

Potrivit lui Luca, care a început evanghelia sa prezentând diferite personaje: Maria, Iosif, Zaharia, Elisabeta, Simeon şi Ana, care şi-au pus viaţa în slujba lui Dumnezeu, patima lui Isus este prezentarea lui Isus, care duce până la limitele extreme, planul său de a sluji Tatălui său.

Dacă am vrea să aflăm o legătură între patima lui Isus şi o povestire pusă la începuturile evangheliei lui Luca, am putea să o găsim în discursul lui Isus la Nazaret , în care, citând din profetul Isaia, a spus că Domnul îl consacrase ca să vestească evanghelia la cei săraci ( Cf Lc 4,14), sau în ultimele cuvinte rostite de el pe cruce: „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu” (Lc 23,45).

În toată viaţa Isus a fost fidel consemnului pe care i l-a dat Tatăl său.

A se încrede în Isus. Dar, pentru ca să nu ne gândim, în lectura sau ascultarea patimii lui Isus, că este vorba doar de moartea unui profet credincios lui Dumnezeu până la ultima suflare, evanghelistul Luca îl prezintă pe Isus ca revelaţia şi expresia milostivirii lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.

Din acest motiv Luca scoate în relief cum Isus „l-a privit fix pe Petru” care îl renegase, pentru a-l face să înţeleagă că, în ciuda trădării, îi voia binele, îl iubea (Lc 22,61) Subliniază apoi, singurul dintre evanghelişti, rugăciunea lui Isus pentru cei care îl răstigneau: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Lc 23,34) şi, tot singurul dintre evanghelişti, aminteşte cuvintele spuse unuia dintre răufăcătorii răstigniţi alături de el, tâlharului din dreapta crucii: „Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis” (Lc 23,43).

Ne întrebăm în adâncul inimii: Va fi milostiv şi cu noi?
Speranţa noastră nu este cea a câştigului la jocurile de hazard. Este o speranţă bine fundamentată. Se reaprinde la gândul că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16).

Într-un minunat comentariu la episodul despre femeia prinsă în adulter şi salvată de Isus, părintele Ermes Ronchi, din Congregaţia Servilor Mariei, scrie că Isus ştie că „omul nu este echivalent cu păcatul său”, şi că „orice făptură umană este pentru el mult mai mare, mai nobilă şi mai frumoasă decât trădarea sa” (din cotidianul Avvenire, 31 mai 2001).

Să ne încredinţăm, deci lui Isus, şi să avem încredere în el. Este mesajul cultivat de Sfânta Faustina Kowalska, apostola Divinei Milostiviri: JEZU UFAM TOBIE, Isuse mă încred în tine!

(RV - A.Lucaci - rvizuire, sâmbătă 27 martie 2010

radio vatican

Sursa: Dr. Gheorghe P. Budau

Contor Accesări: 1003, Ultimul acces: 2026-07-29 10:44:06

Timp total: 0.03s...

[]:1