Convertiți-vă și credeți în Evanghelie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Convertiți-vă și credeți în Evanghelie

[2010-02-18]
18.02.2010, București (Catholica) - Începutul timpului Postului Mare în Catedrala Sf. Iosif din București a fost dat de celebrarea Căii Sfintei Cruci în ziua de 17 februarie 2010, la ora 18. Împreună cu părintele Eusebiu Gabor, vicar al parohiei Catedralei, preoții, persoanele consacrate și credincioșii prezenți în lăcașul sfânt l-au urmat pe Isus pe drumul Calvarului către împlinirea mântuirii întregii omeniri, citim pe ARCB.ro.
După Calea Sfintei Cruci Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit de București, a celebrat Sfânta Liturghie însoțit la altar de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, părintele Eugen Bortoș, parohul Catedralei, părintele Alois Arcana, economul Arhidiecezei și decanul și parohul de Brăila și părintele Eusebiu Gabor, vicarul parohiei Catedralei "Sf. Iosif". În cadrul liturgiei cuvântului toți cei prezenți în Catedrală au ascultat cuvintele lui Dumnezeu care cheamă la convertire, la întoarcere pe calea cea bună și la împăcarea cu el. La omilie, PS Cornel a prezentat Mesajul pentru Postul Mare al Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea de anul acesta. Mesajul are în centru noțiunea de dreptate, însă nu așa cum o cunoaștem sau cum se cunoaște în lume, ci adevărata dreptate a lui Dumnezeu care s-a revelat prin credința în Isus Cristos.
Înainte de rugăciunea credincioșilor, în semn de pocăință, preoți și credincioși au primit pe cap cenușă și au auzit cuvintele lui Isus care spune: "Convertiți-vă și credeți în Evanghelie" (Mc 1,15). Cu genunchii plecați înaintea misterului prezenței lui Isus în Preasfânta Euharistie, credincioșii care au primit dreptatea lui Dumnezeu în Sacramentul Reconcilierii, au răspuns "Amin" la invitația preotului de a da o mărturie de credință: "Trupul lui Cristos". Sfârșitul Sfintei Liturghii a fost dat de binecuvântarea solemnă pe care ÎPS Ioan a împărțit-o tuturor și cu îndemnul și trimiterea în lume: "Mergeți în pace". După acest început al Postului Mare prin sfintele celebrări, cei prezenți în Catedrală s-au întors acasă pentru a începe cu ajutorul lui Dumnezeu lupta vieții creștine printr-un post sfânt, întăriți mereu prin fapte de pocăință.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1262, Ultimul acces: 2026-07-26 05:24:05