Conferinţa preoţească din cadrul Protopopiatului Tulcea a fost prezidată de Preasfinţitul Visarion[2010-02-16]Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a prezidat lucrările Conferinţei preoţeşti lunare din protopopiatul Tulcea. În deschiderea conferinţei care a avut loc astăzi, 16 februarie, părintele Nicolae Popa de la Parohia „Sfânta Treime” a rostit un cuvânt duhovnicesc legat de Simbolul Credinţei –2010 fiind anul Crezului Ortodox - urmat apoi de un cuvânt rostit de Preasfinţia Sa în legătură cu Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Au fost dezbătute o serie de probleme cu caracter bisericesc, pastoral şi misionar ca de exemplu: - programul sfintelor slujbe în timpul Postului Mare (Vecernia sâmbătă şi duminică seara, taina Sfântului Maslu de obşte). - datoria preoţilor de a săvârşi Sfânta Liturghie a darurilor mai înainte Sfinţite miercurea şi vinerea, acolo unde se poate chiar seara. - problema alegerilor pentru organismele deliberative parohiale, eparhiale şi centrale. - colecta pentru sinistraţii din Haiti, în cuprinsul Episcopiei Tulcii. - colecta Fondului Central Misionar din anul 2010 – organizată în Duminica Ortodoxiei. La sfârşitul şedinţei, preoţii au primit şi Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei. De asemenea s-a hotărât şi organizarea unei procesiuni cu sfintele icoane în Duminica Ortodoxiei în Municipiul Tulcea. S-au dezbătut şi alte probleme de interes general bisericesc. www.episcopiatulcii.ro Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1212, Ultimul acces: 2026-09-23 04:00:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1