LC: Opus Dei - Sfântul Josemaria[2009-01-28]Numărul pe luna ianuarie 2009 al revistei Lumea Catholica ni-l prezintă pe Sf. Josemaria Escriva, fondatorul Opus Dei, drept "Un om care a știut cum să iubească". Acest număr al revistei electronice dedică două materiale sfântului și operei sale, primul dintre ele prezentând viața acestuia. "Există diferite înregistrări audio-video care îl arată pe fondator conversând cu oameni din toate categoriile, la evenimente publice la care a participat prin anii `70 în diferite țări europene și latino-americane. În aceste întâlniri, Sf. Josemaria răspundea întrebărilor oamenilor, explicând spiritul Operei și oferind cateheze autentice. A fost până acum singurul Sfânt din Biserică explicându-și mesajul pe video. Aceste filme transmit din personalitatea sa de preot cu o credință vibrantă, cu un caracter senin și bucuros, cu un caracter captivant care nu era doar un simplu entuziasm trecător, ci un obicei stabil, mulțumită conștientizării profunde a faptului că era un copil al lui Dumnezeu"."A fost un om cu un caracter spiritual captivant, care a știut, cu simplitate și amabilitate, cum să deschidă orizonturile celor care îl abordau. Probabil cea mai importantă dintre predicile lui a primit numele `Iubind cu pasiune lumea`, în care se află pe lung și pe scurt mesajul Opus Dei: viața de zi cu zi, activitățile cele mai comune, `proza` cotidianului, când este trăită din iubire pentru Dumnezeu și din iubire pentru semenii noștri, devine `poezie epică`. Din cuvintele și exemplul său continuă să vină o abundență de roade: oameni de toate vârstele, rasele, condițiile sociale și amplasări geografice, care își asumă cu seriozitate vocația de copii ai lui Dumnezeu și încearcă să își îmbunătățească viețile și să contribuie la binele societății, ca și creștini fervenți". Bazele unei vieți în care a tins mereu spre idealul sfințeniei au fost puse în copilăria sa: "De la părinții lui a învățat ce înseamnă să trăiești credința creștină cu simplitate, zi de zi. Cu un mare eroism trăit cu o remarcabilă simplitate, părinții au oferit copiilor lor un exemplu de adevărată iubire între soț și soție, trăind o viață plină de afecțiune, seninătate și încredere în Dumnezeu, chiar și în mijlocul încercărilor. După căderea economică a afacerii tatălui său, în 1915 familia s-a mutat la Logrono, unde Jose a găsit de lucru ca funcționar. Umorul și umilința tatălui, care a făcut față acelor vremuri cu demnitate și spirit creștinesc, a fost pentru Josemaria un exemplu de credință trăită în normalitatea situațiilor vieții de zi cu zi". Astfel, "Josemaria Escriva și-a dedicat întreaga viață încurajării tinerilor, mamelor de familie, muncitorilor, oamenilor în poziții de conducere, profesorilor, casnicelor să își ia în serios vocația creștină. În timpul vieții lui, Opus Dei a crescut și s-a răspândit în lume, aducând multe roade apostolat. Escriva a murit la Roma la 26 iunie 1975. A stabilit aici sediul Operei, deoarece dorea ca instituția să fie universală, catolică, în slujba Bisericii. Mii de oameni au ajuns să îl cunoască pe Cristos datorită slujirii lui, datorită vieții și scrierilor lui. La 6 octombrie 2002, 300.000 de pelerini au participat cu bucurie la ceremonia de canonizare, desfășurată în Piața San Pietro și prezidată de Papa Ioan Paul al II-lea". (Sursa: Lumea Catholica) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1423, Ultimul acces: 2026-09-20 11:54:19
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1