PS Mihai la un an de la sosirea la București - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Mihai la un an de la sosirea la București

[2008-12-28]
Sărbătoarea Nașterii Domnului a fost condusă pentru credincioșii greco-catolici din București de Episcopul auxiliar din Blaj, cu sediul în capitală. Împlinindu-se un an de când a sosit pentru a face cunoștință cu turma încredințată, PS Mihai Frățilă a adresat credincioșilor un scurt mesaj, publicat într-un material pe BRU.ro. "Soseam, în urmă cu un an, în mijlocul dumneavoastră în spiritul celui care, consumat de pribegie, după ani de străinătate, căuta căile Domnului în lumina unei stele. În acele zile, un suflet pe cât de mare pe atât de discret, frământat în tulburarea veacului trecut, se retrăgea în veșnicie la chemarea Domnului. Când l-am petrecut în ultima zi a anului trecut pe părintele Augustin Ciungan, aveam simțirea că în locul unei porți care se închidea prin plecarea lui, Dumnezeu ne deschidea o fereastră spre locul unde își așezase tronul: pe paie și în iesle."
"În orice clipă de confruntare cu necunoscutul, tăcerea lui Dumnezeu ne învață că bucuria libertății este tocmai sobrietatea și tăcerea rugăciunii care poate să descrie o viață de om. Chiar dacă am avea de înfruntat temerile dreptului Iosif sau frisoanele nopții ce conduceau Familia din rădăcina lui Iese spre țărmurile Egiptului, pornim în căutarea căilor Domnului cu gândul la liniștea care domnește în Inima Maicii Preacurate. Acum, după un an, în fața ieslei Viflaimului, pot să mă bucur iarăși împreună cu voi de simplitatea prin care se înnoiește și se oferă Taina Crăciunului. Cu aceste simțăminte la ceasul sărbătorii vă doresc tuturor din inimă pace și haruri cerești, iar noul an 2009 ancorat în senină rugăciune." Arhiereul a celebrat Crăciunul la biserica vicariatului Sf. Vasile alături de pr. Ioan Dăneț, paroh și de pr. Cristian Crișan, iar a doua zi a sărbătorii a petrecut cu credincioșii păstoriți de pr. protopop Oțoiu la parohia Sf. Ana. Materialul de pe BRU.ro oferă datele și locurile următoarelor celebrări arhierești până în 11 ianuarie.
(Sursa: BRU.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1307, Ultimul acces: 2026-08-03 10:24:02