Misterul din "Casa pâinii" se descoperă oamenilor. Pastorala de Crăciun 2008 a PS Episcop Eftimie al Romanului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Misterul din "Casa pâinii" se descoperă oamenilor. Pastorala de Crăciun 2008 a PS Episcop Eftimie al Romanului

[2008-12-23]

Misterul din Casa pâinii se descoperă lumii
Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi tuturor dreptmăritorilor creştini
din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,
har milă şi pace de la Înduratul Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Una dintre cele mai frumoase nopţi din anul bisericesc este cea a Crăciunului, în care credincioşii se roagă, priveghează şi cântă „colindul cel sfânt şi bun”. Dar noaptea aceasta este şi cea una dintre cele mai lungi din anul astronomic. Prin urmare, ziua însăşi a praznicului devine una dintre cele mai scurte din an. Acest fapt ne face să înţelegem că mersul natural al timpului are un rol anume în descoperirea tainei lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Cel Preaînalt s-a micşorat pe Sine, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7), căci a intrat în noaptea tenebroasă a acestei lumi. Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, se prezintă lumii în postura unui prunc inocent şi neputicios! Străină minune…! Mintea omului nu poate cuprinde acest mister în profunzimea lui. De aceea, Biserica ne invită, în ziua cea slăvită a naşterii Sale, să lăsăm misterul să vorbească de el însuşi în noi.
Lumea îşi orientează lucrarea după intrarea lui Dumnezeu în timp
Sfânta Scriptură nu precizează anul când Dumnezeu intră ca prunc în istoria umanităţii. Doar aminteşte că acest fapt s-a petrecut la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4). Abia mai târziu, un smerit călugăr daco-roman din Dobrogea noastră, pe atunci Sciţia Mică, Dionisie Exiguul, canonizat anul acesta de Sfânta noastră Biserică, a avut inspiraţia de la Dumnezeu să socotească curgea timpului mântuirii începând cu Naşterea lui Hristos. Fixarea erei creştine arată că lumea, voit sau nevoit, îşi orientează lucrarea după intrarea lui Dumnezeu în timpul pe care noi îl trăim convenţional. La pogorârea Cuvântului vieţii în timp, întunericul cuprinseseră întreaga lume. De aceea, „plinirea vremii” înseamnă şi timpul când Dumnezeu intervine mai concret în lumea pe care o crease din iubire şi care, din cauza păcatului, nu se mai putea restaura fiinţial prin propriile puteri. Pentru a o mântui, Dumnezeu a ales acest minunat mister al kenozei, adică al smereniei Sale şi a trimis pe Fiul Său, anunţându-L de-a lungul veacurilor în mai multe feluri, însă prin cuvintele psalmistului a precizat că:„Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Ps. 2, 7).
Iubiţi credincioşi,
Evenimentul consemnat de istorie acum două milenii aduce în fiecare an o fascinaţie misterioasă mai ales celor ce se entuziasmează de dimensiunea lui teologică, liturgică, tradiţională. Pentru copii este sărbătoarea darurilor care redescoperă comuniunea universală a iubirii protectoare, iar pentru adulţi este sărbătoarea luminii care nu se stinge niciodată pentru că Însuşi Dumnezeu o întreţine, alimentându-o cu mirul energiei Sale necreate. De Crăciun, în mai toate ţările lumii, creştinii sărbătoreasc aprinderea acestei lumini. Credincioşii şi chiar necredincioşii, indiferent de nivelul lor de cultură şi civilizaţie, în această zi, îşi transmit cele mai profunde gânduri de bine, de pace, de bucurie, de împlinire.
Care este misterul acestui eveniment? De ce Crăciunul aduce atâta entuziasm şi bucurie în fiecare an?
Iată întrebări justificate şi pertinente la care trebuie să răspundem sau să reflectăm.
El este uşa şi lumina lumii
În ziua Crăciunului bisericile devin neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care doresc să se împărtăşească din bucuria sărbătorii. Ei vin, ca oarecând păstorii în noaptea Betleemului, să retrăiască sau să vadă ceva. Ce anume? Să vadă pe Emanuel, cel prigonit de Irod (Mt. 1, 23); să vadă că Dumnezeu este cu noi; să vadă pe „Dumnezeu Care S-a deşertat pe sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea nouă, afară de păcat” (Filipeni 2, 7); să vadă pe Cel vechi de zile, născut din Tatăl mai înainte de veci fără de mamă, cum se naşte în timp din mamă-Fecioară fără de tată; să vadă misterul din Casa pâinii care se descoperă lumii; să vadă pe Hristos care S-a coborât la noi.
Dar pentru ce a venit Dumnezeu pe pământ ? Ce să facă în această lume tenebroasă, confuză şi coruptibilă?
A venit să deschidă o uşă şi să aprindă o lumină în lumea întunecată de păcat: "Eu sunt uşa, prin Mine de va intra cineva se va mântui" (Ioan 10, 9). Da, El este uşa şi lumina lumii. Dar pentru a vedea lumina, trebuie să trecem pragul uşii. Iisus este uşa, dar şi uşierul.
La „plinirea vremii” când S-a născut în peştera săracă a Betleemului, Iisus a deschis uşa păstorilor. Aşa era prevăzut în planul divin! Dumnezeu a voit, mai întâi, să deschidă uşa ciobanilor, săracilor, necăjiţilor, care, de fapt, au devenit primii martori ai întrupării lui Dumnezeu. Apoi, de-a lungul vieţii Sale, Iisus a deschis uşa păcătoşilor, vameşilor, tâlharilor, şchiopilor, orbilor, tuturor celor marginalizaţi de societatea umană. Pe toţi îi cheamă să intre pe uşa pe care El o deschide spunându-le: „veţi intra şi veţi ieşi şi păşune veţi afla”(In. 10, 9).
Chiar şi atunci când a murit, El n-a închis uşa, ci, prin moartea Sa, a deschis uşa raiului, pe unde aveau să intre toţi cei ce, la rându-le, şi-au deschis peştera inimii şi l-au lăsat pe Iisus să se nască, să crească şi să-şi tragă energia din trupul Lui tainic dătător de viaţă.
Iubiţii mei fii sufleteşti,
O, cât de frumoasă şi sublimă este această frescă minunată! Cei curaţi cu inima o percep şi o trăiesc în toată splendoarea sa în ziua Crăciunului. Cei sceptici, ca Irod de odinioară, vor putea replica: "Totul este o istorie frumoasă care s-a petrecut odinioară.". Au trecut de atunci peste 2000 de ani! Suntem în mileniul al treilea! Anul 2008 este deja pe sfârşite! Ce uşă ne mai deschide astăzi acest Iisus!?
Da, Iisus ne deschide şi astăzi aceleaşi uşi! Sigur, nu uşi sofisticate, care se deschid automat, ca prin miracol, când o celulă fotoelectrică primeşte semnalul provocat prin simpla apăsare pe o tastă a unei telecomande, ca să intrăm cu luxoasa noastră maşină, ci sunt uşile pocăinţei, ale reconcilierii, ale păcii între oameni, ale iubirii Sale debordante; sunt uşile speranţei, ale bucuriei, ale împăcării, ale răbdării, ale smereniei, ale raiului, etc.
De aceea, atunci când încercaţi să retrăiţi dimensiunea sacră a sărbătorii sau treceţi pragul uşii bisericii în ziua de Crăciun, încercaţi să închideţi uşa egoismului, a indiferenţei, a necredinţei, a tuturor răutăţilor şi atunci veţi vedea pe Hristos, pe Hristos - lumina lumii, care vă îndeamnă zicându-vă: ,,Eu sunt lumina lumii. Cel care Mă urmează nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12).
La „plinirea vremii” Hristos a pronunţat aceste vorbe pentru că El vedea umanitatea sub două aspecte: unul tenebros, întunecos, adică pe cei care trăiesc după propria voie, după fantasmele şi capriciile lor, care zac în noroiul şi mizeria păcatelor şi în umbra morţii; iar altul luminos, adică pe cei săraci cu duhul, cei blânzi, cei smeriţi, plini de dragoste şi încărcaţi de virtuţi şi care au înţeles că ,,Fiul lui Dumnezeu este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”. (Ioan 1, 9).
Trebuie să ştim că atunci când avem conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră şi în lume, este uşor să descoperim în Pruncul născut în peştera săracă a Betleemului, pe Fiul lui Dumnezeu, iar în chipul fiecărui om, un frate al nostru, adică un potenţial fiu al lui Dumnezeu. Dacă nu ajungem la această performanţă, în viaţa noastră este un veşnic întuneric.
"Vi s-a născut azi Mântuitor"
Cei care nu au conştiinţa valorilor spirituale în viaţa lor, să nu zică prea repede: "N-am descoperit încă pe Dumnezeu în dimensiunea sărbătorii Crăciunului, indicaţi-mi alt drum, altă cale!" Da, Hristos a deschis mai multe drumuri care duc către împărăţia Sa.
Păstorilor de odinioară, un glas din ceruri le-a zis: „Iată vă binevestesc vouă bucurie mare, vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul în cetatea lui David. {i acesta va fi semnul: veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 11-12). Având acest indicativ, „păstorii grăbindu-se, au plecat la Bethleem unde au aflat pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle. {i toţi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil” (Luca2, 16-17), recunoscând într-Însul pe Logosul întrupat în istorie, pe Creatorul cerului şi al pământului .
Deci, dacă acest drum indicat de îngeri odinioară păstorilor nu vă spune nimic, acelaşi prunc, vă indică un altul. Care?
Atunci când Iisus predica Evanghelia mântuirii, i-au adus nişte copii pe care i-a binecuvântat zicând: „Lăsaţi copii să vină la Mine, nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu, 10, 14-15). Ce cuvinte minunate! Extraordinar! Toată împărăţia lui Dumnezeu este concentrată în fiinţa unui copil. Altfel spus, orice copil este împărăţia lui Dumnezeu în miniatură, căci în fiinţa lui este ascuns chipul lui Dumnezeu-iubire în perspectiva asemănării.
Priviţi şi primiţi orice copil, fie el un copil al străzii, un copil abandonat, un copil dintr-o familie defavorizată, un copil cu handicap, oligofren, necăjit, sau, pur şi simplu, orice copil ... şi veţi descoperi în el un Hristos în devenire şi, împrumutându-i curăţia sufletului, veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu.
Iisus merge cu noi pe aceeaşi cale
Aşadar, de un singur lucru trebuie să fim conştienţi. Fie că vrem sau nu vrem, Iisus, în chip nevăzut, merge cu noi pe aceeaşi cale, oriunde şi oricând. Depinde dacă-i consemnăm prezenţa, sau, pur şi simplu, dacă vrem să-L luăm în seamă.
După înviere, Iisus mergea pe calea Emausului cu doi dintre ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, dar, zice Evanghelia, „ochii lor erau ţinuţi să nu-L cunoască” (Luca 24, 16). L-au cunoscut doar la frângerea pâinii. Dar, în momentul acela, Iisus a dispărut din privirile lor. Unde?! Evident, în pâinea euharistică. De atunci, vizibil, El este prezent, real şi substanţial, în Euharistie, cum şi în alte semne ale dragostei Sale pentru noi. Ochii noştri n-au nevoie să vadă pe Acel Iisus biologic, care a trăit autentic mai bine de 30 de ani pe pământ, ci pe Iisus teologic, care este prezent întru absenţă, manifestându-se prin semne ale dragostei Sale. Tot drumul vieţii noastre El îl marchează cu aceste semne. Depinde noi dacă le vedem sau nu vrem să le vedem.
Suntem o generaţie privilegiată
Iubiţii mei fii sufleteşti,
În finalul acestui cuvânt pastoral vă îndemn să dăm slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a arătat multe semne ale dragostei Sale în anul care îşi încheie curgerea. Unul din acestea a fost şi acela că am fost aleşi, prin mila Sa, să comemorăm împlinirea a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei noastre. După cum se ştie, de-a lungul întregului an, în toată eparhia, s-au organizat multiple manifestări cultural-religioase care au consemnat momentul aniversar. Evenimentele au culminat cu cel consumat în ziua de 12 octombrie la Centrul eparhial din Roman. Ierarhi ai Sfântului Sinod, împreună cu mulţi preoţi şi diaconi au înconjurat pe Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia am mulţumit lui Dumnezeu pentru că am ajuns la acest popas aniversar. S-a făcut pomenire pentru ierarhii care au şezut pe scaunul vlădicesc de la Roman de-a lungul veacurilor, precum şi pentru cei care au făurit istoria acestei, de Dumnezeu păzite, eparhii. Cu acest sfânt prilej, noi, generaţia care a fost rânduită de Dumnezeu să comemoreze la 600 de ani, pe cei dinaintea noastră, ne-am angajat să păstrăm dreapta credinţă, pe care să o transmitem generaţiilor viitoare prin cult şi cultură creştină, prin evlavie şi vitejie, prin apărarea identităţii naţionale şi prin promovarea tradiţiilor şi predaniilor ortodoxe care au stat la baza culturii noastre româneşti. Ne-am mai angajat ca să împletim Ortodoxia cu ortopraxia, hărnicia cu dărnicia, sfinţenia cu slujirea şi ajutorarea semenilor, ca să trăim şi să răspândim în jurul nostru bucuria şi lumina lui Hristos.
De aceea, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului de anul acesta, doresc să adresez, în numele colaboratorilor noştri de la Centrul eparhial şi în numele meu personal, alese mulţumiri preoţilor, care se ostenesc şi slujesc în parohiile eparhiei, călugărilor şi călugăriţelor din mănăstiri, bunilor noştri credincioşi şi tuturor acelora care au binevoit să sprijine eforturilor noastre pentru realizarea manifestărilor prilejuite de anul comemorativ, intitulat: Episcopia Romanului - 600.
În slujba semenilor
Dar, dincolo de bucuriile sărbătorilor şi satisfacţia împlinirilor noastre, în anul care se încheie, am avut parte şi de mari necazuri care s-au abătut asupra unor ţinuturi ale eparhiei, provocate de revărsarea apelor învolburate ale Siretului. Sute de familii au pierdut toată agoniseala de o viaţă. Preoţii şi credincioşii noştri au fost sensibilizaţi de necazurile confraţilor lor şi le-au venit grabnic în ajutor. Sectorul de misiune şi asistenţă socială al episcopiei a consemnat faptele lor de caritate şi de milă creştină. Un exemplu concludent a fost dat de preoţii şi credincioşii din parohia Mănăstirea Caşin-Oneşti, care în câteva săptămâni au construit o casă unei familii din satul Siretu-Bacău şi au dotat-o cu cele necesare. De aceea, le mulţumim şi, în acelaşi timp, mulţumim şi tuturor celor care au susţinut programul eparhiei de întrajutorare a famililor sinistrate. Mulţumim, de asemenea, preoţilor din parohiile afectate de inundaţii pentru că au stat alături de credincioşii lor, dând dovadă de multă răbdare şi tact în menţinearea echilibrului comunitar, coordonând distribuirea echitabilă a ajutoarelor.
Fie ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos, născut prunc la „plinirea vremii” în Casa pâinii (I Sam. 16, 17; Miheia 5, 1) să ne ajute tuturor, potrivit angajamentului fiecăruia, de a sprijini Biserica în sfânta ei lucrare, iar Duhul Sfânt să rodească în sufletele noastre pacea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândeţea, înfrânarea, căci împotriva acestora nu operează nici o lege.
Anul Nou 2009 să vă aducă multă sănătate, bucurii duhovniceşti şi spor în toate faptele cele bune!
Al vostru de tot binele voitor şi pururea fierbinte către Domnul rugător,
† Eftimie,
Episcopul Romanului
Dată în reşedinţa Noastră din Roman, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, anul mântuirii 2008

Sursa: www.MMB.ro

Contor Accesări: 1166, Ultimul acces: 2026-08-05 15:15:44

Timp total: 0.03s...

[1]:1