Tinerilor: Cristos vă este îndeajuns - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Tinerilor: Cristos vă este îndeajuns

[2008-12-22]
Papa Benedict al XVI-lea i-a încurajat pe tinerii din Acțiunea Catolică să declare că Cristos le este îndeajuns și să proclame bucuria credinței ca 'bucuria care nu se sfârșește niciodată'. Afirmația a fost făcută sâmbăta trecută, când i-a primit în audiență pe tinerii din Acțiunea Catolică Italiană. A spus că prezența tinerilor a făcut 'solemnul Palat Apostolic să răsune de bucurie'. 'Mulți spun', a mai spus Pontiful, 'că tinerii sunt capricioși, că nimic nu îi mulțumește, că sunt consumați de jocuri. Dar voi îi spuneți lui Isus: Tu ești îndeajuns pentru mine!'
Sfântul Părinte a subliniat că a-i spune lui Cristos 'Tu ești îndeajuns pentru mine!' înseamnă mai multe lucruri: 'Tu ești cel mai bun prieten al nostru, care este cu noi când ne jucăm și când mergem la școală, când suntem acasă cu părinții noștri, cu bunicii noștri, sau cu frații și surorile noastre și când mergem afară cu prietenii. Tu ne deschizi ochii astfel că vedem câți dintre prietenii noștri sunt triști și câți copii suferă de foamete, boală și război. Tu ne dai bucuria adevărată, care nu se termină niciodată. Tu vii în sufletele noastre și ne faci buni. Tu ești îndeajuns în special când ne rugăm, pentru că Tu ne asculți mereu rugăciunile, rugăciuni pe care le oferim pentru ca lumea să devină mai frumoasă și mai bună pentru toți.'
'Tu ești îndeajuns pentru noi când ne ierți pentru unele probleme pe care le provocăm: tu ești îndeajuns pentru noi deoarece dacă ne ierți, ne găsești și ne iei în brațele Tale așa după cum ai făcut cu oaia pierdută. Tu ești îndeajuns pentru noi deoarece ai o Mamă frumoasă pe care, înainte să mori pe cruce, ai dorit să o faci și Mama noastră.' Acțiunea Catolică, le-a mai spus Papa Benedict tinerilor, 'are ca adevărat scop să vă ajute să deveniți sfinți; întâlnindu-l pe Isus, iubind Biserica Sa și interesându-vă de probleme lumii veți atinge acest scop.' 'Dragi tineri, vă puteți ruga Domnului ca să schimbe inimile celor care fac arme, pentru ca teroriștii să devină raționali, pentru convertirea celor care se gândesc mereu la război și pentru a ajuta omenirea să construiască un viitor mai bun pentru toți copiii lumii.'
Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1265, Ultimul acces: 2026-08-04 10:44:44