Cardinalul Arinze despre ascultare, sărăcie și castitate[2008-12-18]Prefectul emerit al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, Cardinalul Francis Arinze, a scris o nouă carte intitulată "Scrisoare către un preot tânăr", în care prezintă un mod de viață pentru preoți, care să îi asiste în trăirea ascultării, castității și sărăciei. În extrasele din carte publicate de L`Osservatore Romano, Cardinalul Arinze afirmă: "Ascultarea pe care preotul o are față de Sfântul Părinte, de Episcop și de reprezentanții lui are la bază credința. Prin această ascultare preotul îl lasă pe Dumnezeu să îl folosească după cum dorește în îndeplinirea misiunii Bisericii. Scopul ascultării nu este diminuarea rolului preotului sau tratarea lui ca un inferior sau împiedicarea dezvoltării lui personale adecvate."Cardinalul Arinze a avertizat că preoții "nu trebuie să încerce să introducă un fel de democrație seculară care nu este în concordanță cu natura divină a instituției ierarhice a Bisericii. Virtutea umilinței este una, iar a căuta să clericalizezi laicii sau să laicizezi clerul e alta. Biserica nu are nimic de câștigat, ba doar de pierdut, din astfel de inițiative. Prelatul a continuat susținând că preoții trebuie să asculte mereu de Episcopii lor, "chiar și când, după cele mai rele scenarii, Episcopul îi dă sarcini ce trec de puterile lui sau i-ar putea provoca rău. Dumnezeu nu va înceta să îl protejeze pe preotul care este ascultător. Judecata lui Dumnezeu privitor la Episcop este o problemă complet diferită!" Despre sărăcie Cardinalul a spus că "fiecare preot trebuie să cultive" această virtute care are de-a face cu "folosirea în mod personal a propriilor bani. Evitând orice poate să indice că e captiv bunurilor pământești sau înclinat excesiv spre cheltuială, preotul trebuie să nu uite de săraci, de bol n avi, de bătrâni și în general de toți nevoiașii. Mijloacele de transport, casa, mobila și hainele nu trebuie să indice un om bogat." Dar "preotul nu trebuie să înțeleagă sărăcia ca o lipsă a curățeniei sau a ordinii în propria casă; nici nu se referă sărăcia la ornamentele sau veșmintele de la altar. Lui Dumnezeu trebuie să i se dea ce e mai bun. Acasă trebuie ca totul să fie de bun gust și în ordine, simplu și sobru." În fine, referitor la castitate Cardinalul amintește că "în această lume, scufundată într-o preocupare exagerată pentru sex și desacralizarea lui, un preot care trăiește cu bucurie jurământul său de castitate reprezintă o mărturie ce nu poate fi ignorată". "Prin celibatul preoțesc, preotul este mai îndeaproape consacrat lui Cristos în exercitarea paternității spirituale. El poate să se prezinte pe sine ca semn al lumii viitoare, deja prezentă prin credință și iubire. Preotul nu trebuie să se îndoiască de valoarea sau de posibilitatea practicări i celibatului din cauza gândului la singurătate. O anumită doză de singurătate este prezentă în orice stare de viață, chiar și în viața căsătorită. Ar fi o greșeală dacă preotul ar căuta să evite singurătatea organizând mereu activități, noi întâlniri, făcând călătorii sau vizite." Preotul are de fapt nevoie de "tăcere, liniște, de reflecție în prezența lui Dumnezeu, acordând mai mare atenție lui Dumnezeu și întâlnirii cu Cristos în rugăciunea personală. Doar atunci va fi el capabil să îl vadă pe Cristos în orice persoană cu care se întâlnește." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1204, Ultimul acces: 2026-08-01 05:06:51
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1