LC: Paul, revoluţionarul (II)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

LC: Paul, revoluţionarul (II)

[2008-12-05]

Mons. Romano Penna este considerat unul dintre cei mai mari experţi ai vieţii şi operelor lui Paul din Tars. Apostolului neamurilor el şi-a dedicat viaţa de cercetător, de profesor universitar, publicând diferite cărţi care se remarcă prin rigurozitate ştiinţifică şi expunere pasionată, făcută cu un limbaj captivant şi modern. Vă oferim în continuare a doua parte a interviului cu Mons. Romano Penna care a apărut în numărul pe noiembrie 2008 al revistei Lumea Catholica, în traducerea pr. Mihai Pătraşcu.
- După convertirea pe drumul Damascului ce a făcut? - A petrecut trei ani în deşert pentru a medita, apoi a fost la Ierusalim pentru a-i cunoaşte pe apostoli şi comunitatea creştină, apoi la Antiohia, unde în sfârşit a primit misiunea oficială de a merge ca să răspândească Evanghelia. Anti ohia Siriei a fost un oraş foarte important pentru istoria creştinismului, deoarece în acel oraş, pentru prima dată, Evanghelia a fost vestită păgânilor. Isus nu a predicat niciodată păgânilor, ci numai evreilor. Şi nici apostolii, la început. Acolo, la Antiohia, a avut loc cotitura. Şi de acolo Paul a plecat în prima sa călătorie apostolică.
- Am citit că, în timpul acelei prime călătorii s-a certat, dacă nu greşesc, cu ceilalţi apostoli... - Au existat divergenţe. Paul avea o personalitate foarte puternică. Şi de către Isus însuşi îi fusese încredinţată o misiune specială, aceea de a duce păgânilor Evanghelia. Era un proiect de neimaginat pentru evreii timpului. Şi chiar şi pentru apostoli. Considerau că Isus a venit pentru poporul lui Israel, în timp ce Paul dorea să predice păgânilor. În afară de aceasta, Paul se afla într-o poziţie delicată. Creştinii îl priveau cu neîncredere, amintindu-şi cu câtă îndârjire au fost persecutaţi de el, evreii îl consider a u un trădător, care a părăsit religia părinţilor. A trudit mult pentru a-i face pe primii creştini să accepte ideile sale. Mai ales convingerea sa că Mântuitorul nu a venit pentru evrei ci pentru toţi. Şi că păgânii, pentru a fi adepţi ai lui Cristos nu trebuiau să se supună tuturor dispoziţiilor din legea mozaică.
Nici dintre apostoli nu toţi împărtăşeau ideile lui, şi el se enerva şi îi numea "fraţi falşi". A avut ciocniri şi cu sfântul Petru care, într-un prim moment aderase la ideile lui Paul, dar apoi s-a schimbat radical şi Paul i-a reproşat în mod public. Oricum, el a continuat să creadă în intuiţiile pe care le-a avut în timpul întâlnirii misterioase cu Isus Cristos pe drumul Damascului. Simţea foarte puternică înlăuntrul său urgenţa de a-i evangheliza pe păgâni. După prima călătorie, a mai făcut altele două, întemeind multe Biserici. La sfârşit toţi apostolii au aderat la intuiţiile sale, convingându-se că Isus a venit pentru mântuirea tuturor oamen i lor şi nu numai pentru mântuirea evreilor.
- Care sunt punctele fundamentale ale învăţăturii sfântului Paul? - Spus în termeni esenţiali, la inima lui Paul şi a paulinismului este libertatea faţă de Lege. Paul învaţă că ceea ce contează în raportul meu cu Dumnezeu la primul contact nu este morala, ci este harul lui Dumnezeu însuşi, în Isus Cristos. Eu devin drept în faţa lui Dumnezeu nu pentru ceea ce fac "eu", ci pentru ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mine în Isus Cristos. Şi credinţa este acceptarea acestui har care-mi este oferit. Această învăţătură paulină se opune concepţiei conform căreia "eu" construiesc dreptatea mea, sfinţenia mea în faţa lui Dumnezeu. O construiesc cu morala mea, comportamentul meu, etica mea şi respectarea poruncilor. Aceasta este o concepţie destul de răspândită, care pune pe prima poziţie morala. Dar, luată la literă, nu este poziţia corectă.
Există o frază a lui Luther, cu care putem fi de acord, care explică b i ne conceptul. "Noi nu devenim drepţi făcând lucruri drepte. Dar dacă suntem drepţi facem lucruri drepte". Deci, datul moral şi operativ al acţiunii este secundar faţă de dimensiunea lui "a fi", care este precedentă şi este fundamentală. "A fi în Cristos" şi a primi bunăvoinţa lui Dumnezeu prin Isus Cristos face abstracţie de moralitatea mea. Care, tocmai pentru că eu "trăiesc" acel "a fi în Cristos", va fi cu siguranţă în sintonie cu această realitate minunată. Acesta este punctul constitutiv. Acesta este datul luminos al paulinismului.
Al doilea element important al gândirii lui Paul se referă la "identitatea creştină", care este definită nu numai de categorii "juridice" cum sunt dreptate, drept, îndreptăţire, ci şi de categorii "mistice" sau "participatoare". Adică creştinul este unul care nu numai că stă în faţa lui Cristos cu un act de credinţă, ci "participă" la Isus Cristos însuşi şi trăieşte "în" Cristos. Între creştin şi Isus se realizează o adevărat ă participare interpersonală. Creştinul "trăieşte" în Cristos şi Cristos trăieşte în creştin.
Şi acest mod de a fi dă naştere celui de-al treilea punct fundamental al învăţăturii sfântului Paul, "dimensiunea comunitară", aceea pe care însuşi Paul o numeşte Biserică. Pentru el, termenul "biserică" nu are sens abstract, ci se referă mereu la o comunitate concretă, care se află într-un anumit loc. Există Biserica din Corint, cea din Tesalonic, Biserica din Filipi, etc. Noi dăm astăzi termenului "Biserică" un sens "catolic", adică universal. Dar acest concept s-a format după Paul.
El, cu termenul Biserică, înţelegea fiecare comunitate. Şi atribuia acestui termen o "comunionalitate reciprocă" extraordinară. Locul întâlnirii creştinilor era casa, casa privată, unde se adunau pentru cină şi pentru citirea şi explicarea textelor sacre. Deci, comunitatea eclezială avea un cadru domestic. Şi în contextul acestui mod de a trăi s-a format şi s-a dezvolta t definiţia paulină a Bisericii ca "trup al lui Cristos". Acest concept extraordinar este numai al lui Paul. Apoi se discută ce înseamnă fraza "Biserica este trupul lui Cristos".
Se pune întrebarea dacă înseamnă că este un trup în sensul social al termenului, care aparţine lui Cristos. Sau dacă este însuşi Cristos în trupul Său, într-o formă de trup, nu într-o dimensiune socială, ci individuală, mistică. Eu cred că mai ales acest al doilea concept este cel corect. Şi tot în acest cadru al comunitarului, Biserica pentru Paul era total "egalitară". El învăţa că în Cristos nu mai există iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat, nici femeie. În interiorul acestei comunităţi existau şi adevărate funcţii ministeriale, dar nu erau sacerdotale în sensul ierarhic posterior. Existau prezidenţi, persoane care aveau misiunea de a conduce, de a organiza adunarea şi nimic altceva.
(Sursa: Lumea Catholica)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1079, Ultimul acces: 2026-08-05 13:19:07

Timp total: 0.03s...

[1]:1