Creștinii din Gaza nu au Liturghie[2008-11-26]În timp ce palestinieni aflați în Gaza se confruntă cu un dezastru umanitar din cauza blocării granițelor, creștinii de acolo întâmpină de asemenea Adventul fără Liturghie. Autoritățile israeliene au refuzat duminică, 23 noiembrie 2008, să îi permită Nunțiului papal în Israel, Arhiepiscopul Antonio Franco, și la doi preoți ai Patriarhiei latine, să intre în Gaza pentru a celebra Liturghia.Refuzul a venit în ciuda înțelegerilor anterioare cu oficialitățile Israelului. Nunțiul intenționa să celebreze Liturghia din Solemnitatea lui Cristos Rege alături de credincioșii de aici. Parohia din Gaza este vacantă deoarece preotului paroh, Mons. Manuel Mussallam, i s-a permis să părăsească săptămâna trecută Gaza, după opt ani, pentru a-și vizita familia pe Malul de Vest. Între timp, Națiunile Unite marcând în această săptămână, în 29 noiembrie, a 31-a Zi Internațională de Solidaritate cu Poporul Palestinian, Caritas a declarat că ocazia ar trebui să constituie un moment de reflecție despre cum poate fi reaprins procesul de pace în Țara Sfântă. Caritas a sperat că această zi va fi una de celebrare cu crearea unui stat palestinian și cu încheierea ciclului de violență din Țara Sfântă. Joseph Donnell, șeful delegației Caritas Internationalis în New York, a afirmat: 'Fără un angajament substanțial de a trata cauzele binecunoscute ale acestei lupte pentru un stat independent, viețile palestinienilor rămân captive, în supraviețuirea lor plină de suferințe, atât psihice cât și fizice'. Organizația de caritate continuă să încerce să asiste cele 1,5 milioane de persoane din Gaza, de exemplu aducând medici și hrană aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1009, Ultimul acces: 2026-08-01 05:23:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1