Trei atitudini date de credința în viața de apoi[2008-11-13]În cadrul audienței generale de miercuri, 12 noiembrie 2008, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că credința în Înviere trebuie să îi conducă pe creștini la trei atitudini fundamentale. Sfântul Părinte a continuat reflecția sa asupra vieții și teologiei Sf. Paul. După ce a analizat faptul că libertatea interioară a Apostolului se bazează pe credința sa în învierea morților la viața în Cristos, Papa a arătat cum îi încurajează învățătura sfântului pe creștinii din secolul 21.'Prima atitudine [pentru creștini]', a spus el, 'este siguranța că Isus a înviat, se află alături de Tatăl, și astfel, este cu noi pentru totdeauna. [...] De aceea, suntem în siguranță și liberi de teamă. Acesta a fost un efect esențial al predicării creștine. Teama de spirite și zei era răspândită î n întreaga lume antică. Și astăzi, misionarii descoperă - alături de atât de multe elemente bune în religiile naturale - teama de spirite și de puterile potrivnice care ne amenință. Cristos este viu; el a învins moartea și a învins toate aceste puteri. Trăim cu această certitudine, cu această libertate, cu această bucurie. Acesta este primul element al trăirii noastre orientate spre viitor'. A doua atitudine pentru creștinii plini de credință este siguranța că Cristos 'este cu mine', a continuat Pontiful. 'Și că în Cristos viitorul lumii a început deja - aceasta dă de asemenea certitudinea speranței. Viitorul nu este un întuneric în care rătăcesc cu toții. Nu este așa. Fără Cristos, și pentru lumea de astăzi, viitorul este întunecat; există teamă de viitor - foarte multă teamă de viitor. Creștinul știe că lumina lui Cristos este mai puternică și de aceea, trăiește într-o speranță care nu este vagă, într-o speranță care dă certitudine și curaj în fața viitorul u i'. Această certitudine, a afirmat Papa remarcând a treia atitudine, nu justifică însă în nici un fel o fugă de responsabilități în viața prezentă. 'Cu adevărat, trăim cu o mare responsabilitate. Avem talente, trebuie să lucrăm pentru ca această lume să se deschidă față de Cristos, pentru ca să fie reînnoită'. Papa și-a încheiat audiența cu o reflecție asupra unei rugăciuni pe care ne-a învățat-o Paul: '`Marana, tha`, care înseamnă `Vino, Doamne!`' 'Putem și noi să ne rugăm astfel?' a întrebat Sfântul Părinte. 'Mi se pare că pentru noi astăzi, în viețile noastre, în lumea noastră, este dificil să ne rugăm sincer pentru ca această lume să piară, pentru ca să vină Noul Ierusalim, pentru ca să vină judecata finală și Cristos judecătorul'. Papa a susținut însă că există un mod în care creștinii de astăzi se pot uni cu predecesori lor în a spune 'Vino, Doamne Isuse'. 'Cu siguranță, nu dorim ca sfârșitul lumii să vină acum. Dar, pe de altă parte, dorim ca această l ume nedreaptă să se încheie. Dorim de asemenea ca această lume să fie profund schimbată, ca să înceapă civilizația iubirii, [dorim] să vină o lume a dreptății și a păcii, fără violență, fără foamete'. 'Dorim toate acestea - și cum se pot întâmpla fără prezența lui Cristos? Fără prezența lui Cristos, o lume dreaptă și înnoită nu va veni niciodată cu adevărat'. De aceea, a adăugat Papa, 'deși într-un alt mod, total și profund, și noi putem și trebuie să spunem: `Vino, Doamne! Vino în lumea noastră, în felul în care știi. Vino acolo unde este nedreptate și violență. Vino în lagărele de refugiați, în Darfur și în Kivu de Nord, în atât de multe locuri din lume. Vino acolo unde predomină drogurile. Vino, de asemenea, între acei bogați care au uitat de tine și care trăiesc doar pentru ei înșiși. Vino acolo unde nu ești cunoscut. Vino în lumea ta și reînnoiește lumea de astăzi`'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1049, Ultimul acces: 2026-08-04 06:38:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1