Daca graul nu moare

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Daca graul nu moare

[2008-11-08]

Fluturele incapatanat
”Nu, nu, nu,…. vreau cat se poate de repede un frumos spic auriu”, striga Donatelo, adresandu-se furnicii care, saracuta nu reusea cu nici un chip sa-l faca sa inteleaga ca spicul de grau nu era inca copt. Flutusasul era capricios si incapatanat, in asa fel incat daca isi punea in cap un lucru credea ca lumea intreaga trebuie sa stea la ordinele sale. ”Eu nu pot sa ma asez decat pe un frumos spic de grau”, insista el, ”pentru ca ador culoarea sa aurie, lungul si subtirele lui pai, bogatia bobitelor sale..... si, hai s-o spun si pe asta, o persoana eleganta si usurica ca mine, doar pe un spic aurit isi poate odihni aripile.”
Saraca furnica se straduia din toate puterile sa-i explice etapele dezvoltarii graului, insa fara nici un folos. Infumuratul acela de fluture nu auzea discursul ei si continua sa se vada doar in varful acelui spic aurit. Cu ultimele ei forte, chiar cu putina brutalitate il chema langa ea si ii spuse: „Vino langa mine si inceteaza sa mai visezi fara rost. Priveste aceste bobite pe care le-am pus deoparte. Ia unul si ingroapa-l in pamant, apoi priveste cu atentie ceea ce se va intampla.”
Dupa o zi, fluturele se prezenta in fata furnicii spunandu-i: ”Am semanat bobita de grau, am udat-o si am observat cu atentie, dar nu s-a intamplat nimic.”
„Ei, dragutul meu, in natura lucrurile nu se intampla asa deodata. Samanta pe care ai ascuns-o sub pamant are nevoie de mult timp ca sa se transforme in spic. Prima data trebuie sa putrezeasca, apoi va incolti un firisor de iarba, si dupa cateva luni se va forma spicul pe care soarele il va face ca aurul. Ce crezi tu, ca natura isi sare timpii sai ca sa vina in intampinarea capriciilor unui fluture nerabdator ? Poti sa te agiti cat vrei, dar daca vrei sa te asezi pe un spic aurit trebuie sa stii sa astepti. Nu se obtine nimic fara rabdare si respect.”
Pentru aprofundare
Elisa Springer este o evreica de origine italiana. In viata sa a experimentat absurditatea si atrocitatea exterminarii naziste, dar si indiferenta oamenilor. Reflectand asupra experientei sale, la o varsta inaintata, a scris un jurnal penetrant, din care extragem cateva ganduri: ”Am locuit la Auschwitz, Bergen-Belsen, Theresin, am cunoscut mizeria si oroarea create de oameni fara suflet, soldati fara inima care au capturat libertatea noastra, fara sa ne dea timpul si nici modul ca sa ne-o aparam, ingradindu-ne intr-o lume de ura in care iti era imposibil sa te regasesti ca fiinta umana. Au incercat sa distruga in mine simtamantul milei. Insa am luptat ca sa nu mor inainte devreme.
Trebuia sa lupt ca sa traiesc, desi incet, incet cunosteam teama de aceasta noua realitate, teama de a fi o fiinta vie. Privarile, brutalitatea, indiferenta, prindeau tot mai mult si mai iremediabil contur in mizeria cotidiana. Din fericire pentru mine, marea mea consolare, ancora mea de salvare, capacitatea mea de a reactiona, era reprezentata de prietenia sincera si constanta a lui Hedy, alaturi de care am impartit muscaturile foametei, painea, patul si durerea. Noi doua ne-am promis, ne-am rugat si ne-am jurat ca vom trai si ca ne vom intoarce.
Am vazut la Auschwitz, fiinta umana, sau mai bine zis, ceea ce ramanea din ea, pierzand esenta spiritului sau existential, pana la reducerea sinelui. Am vazut teama zugravita pe fetele colegelor mele cum devenea usor, usor resemnare, si am incercat sa nu ma las intimidata de ea. Am simtit crescand in mine, intr-un mod vizibil, o credinta ce nu-mi permitea sa ma las batuta. Desi, de multe ori aceasta credinta parea ca-si pierduse strada, prin pierderea dragostei si compasiunii, ea a ramas mereu in mine, cu putere. (Elisa Springer, Tacerea celor vii)
Ambrogio Fogar: ”Mi-au ramas marile spatii ale mintii”
”Aveam un corp puternic, elastic, antrenat, la dispozitia oricarui vis de-al meu. Accidentul a schimbat insa total viata mea. Mi-a mai ramas doar luciditatea mintii, dorinta de a ma intoarce printre amintiri, dar nu pentru a cadea ca intr-o capcana si pentru a-mi face din ele trambulina.” Ambrogio Fogar este imobil intr-un pat din 12 septembrie 1992, an in care jeepul sau se rastoarna intr-un raid in desert, la granita intre China si Rusia. Doua vertebre cervicale sfarmate. Paralizie totala de la gat in jos. Chiar si pentru a respira si vorbi trebuie sa foloseasca un stimulator electronic. Cuvintele ii ies cu greutate. ”Rostul a ceea ce mi s-a intamplat este pentru mine impenetrabil. Nu pot sa inteleg. Stiu doar ca unica zona in care pot sa traiesc acum este credinta. Credinta imi da puterea de a merge inainte, imi da speranta unui maine mai bun.”
”La un an de la accident” – povesteste – „am refuzat complet aceasta situatie. Doream euthanasia si am cerut celor ce-mi erau aproape sa ma insoteasca in Olanda, unica tara unde cerinta mea ar fi putut fi ascultata. Insa nimeni nu a vrut sa ma duca acolo. Si acum sunt bucuros ca nimeni nu m-a luat in seama. Apoi, dupa disperare a urmat resemnarea. M-am obisnuit sa traiesc aceasta paralizie ca o nenorocire pe care o percepeam intr-un mod pasiv, cu certitudinea ca ziua de maine nu-mi apartine. Cu timpul, insa am regasit vointa de a reactiona, de a nu ma lasa batut. Nouazeci la suta din viata mea mi-a fost luata. Traiesc doar din zece la suta ce mi-a mai ramas, si in aceasta portiune de viata traiesc bine. Mi-au ramas marile spatii ale mintii, si am verificat faptul ca aceasta credinta nu este doar speranta, ci si certitudine.” / 17 februarie 2000
Pentru discutii si reflectii
Asemenea Fluturelui din parabola, sunt foarte multi cei care gandesc ca totul se obtine intr-un timp scurt si in consecinta se sustrag voit de la tot ceea ce cere implicare, asteptare si sacrificiu. Poate ca acesta este unul dintre cele mai mari necazuri care degenereaza in nesiguranta, deziluzie si imposibilitatea de reactiona. Merita sa meditezi indelung asupra timpului si a asteptarii, in ciuda faptului ca astazi suntem bombardati de mesaje proiectate pe dictoane ca : ”traieste momentul prezent, foloseste clipa, carpe diem.”
Timpul
Imagineaza-ti ca exista o banca care in fiecare dimineata pune o anumita suma in contul tau. In fiecare noapte insa sterge orice depozit care n-a fost utilizat peste zi. Ce-ai face ? Ai retrage toti banii, pana la ultimul leut, in fiecare zi, nu-i asa ? Ei, bine, oricare dintre noi poseda un cont in aceasta banca. Numele sau este timpul- In fiecare dimineata aceasta banca iti acrediteaza 43.200 secunde. In fiecare noapte acesta banca anuleaza si face pierdut acest credit daca tu n-ai reusit sa-l investesti in mod profitabil. Aceasta banca nu conserva nimic, si nu permite transferuri. In fiecare zi iti deschide un nou cont. Si in fiecare noapte elimina ceea ce a ramas. Daca nu utilizezi depozitul zilnic, pierderea este a ta. Nu se poate intoarce inapoi. Nu exista nici credit pentru ziua de maine. Trebuie sa traiesti in prezent si cu depozitul de azi. Investeste in acest fel ceea ce ai pentru a obtine ceea ce este mai bun pentru sanatatea si fericirea ta.
Ceasul isi continua mersul sau. Obtine maximul de la fiecare zi. Da valoare fiecarui moment pe care/l traiesti, pentru ca ieri este istorie, iar maine, este o taina si adu/ti aminte ca timpul nu te asteapta.
IOAN 12.24 ”ADEVARAT, ADEVARAT VA SPUN, CA DACA GRAUNTELE DE GRAU CARE A CAZUT PE PAMANT, NU MOARE, RAMANE SINGUR, DAR DACA MOARE ADUCE MULTA ROADA” 2 CORINTENI 1.3/5 „BINECUVANTAT SA FIE DUMNEZEUL TATALUI DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS, PARINTELE INDURARILOR SI DUMNEZEUL ORICAREI MANGAIERI, CARE NE MANGAIE IN TOATE NECAZURILE NOASTRE, PENTRU CA PRIN MANGAIEREA CU CARE NOI INSINE SUNTEM MANGAIATI DE DUMNEZEU, SA PUTEM MANGAIA PE CEICE SE AFLA IN VREUN NECAZ. CACI DUPA CUM AVEM PARTE DIN BELSUG DE SUFERINTELE LUI HRISTOS, TOT ASA, PRIN HRISTOS AVEM PARTE DIN BELSUG SI DE MANGAIERE.”
Sergio Bocchini / Favole come parabole / Elledici 2004

Autor : Traducere: Loredana Olteanu .

Sursa: www.InterCer.ro

Contor Accesări: 1097, Ultimul acces: 2026-08-01 09:16:58

Timp total: 0.03s...

[]:1