Sinodul i-a prezentat Papei 55 de propuneri[2008-10-26]Sesiunile de lucru ale Sinodului mondial al Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu s-au încheiat în ziua de sâmbătă, 25 octombrie 2008, la amiază, cu aprobarea a 55 de propuneri pe care adunarea sinodală le-a prezentat Papei Benedict al XVI-lea. Propunerile au fost votate într-un sistem electronic de către cei 244 părinți sinodali prezenți în Aula Paul al VI-lea. Pentru a fi aprobată, fiecare propunere avea nevoie de două treimi dintre voturi. Toate propunerile care au fost prezentate au fost aprobate, confirmând evaluarea acestui sinod ca prezentând poate mai mult consens decât orice alt sinod de când Conciliul Vatican II a reinstituit această adunare.Prima parte include propuneri privind Cuvântul lui Dumnezeu în credința Bisericii. Propunerile din această secțiune includ sugestii pentru ca în sânul comunităților catolice să existe o mai bună înțelegere și trăire a relației lor profunde cu Cuvântul, Isus Cristos, care poate fi găsit în citirea și meditarea Scripturii. Se evidențiază rolul Duhului Sfânt, al Bisericii și al tradiției, precum și relația intimă dintre Scriptură și Euharistie. Trei propuneri prezintă Cuvântul lui Dumnezeu ca și Cuvânt al reconcilierii, Cuvânt al angajamentului în favoarea săracilor, și baza legii naturale. Această secțiune analizează de asemenea relația dintre Vechiul și Noul Testament. A doua parte a documentului (propunerile 14-37) analizează Cuvântul lui Dumnezeu în viața Bisericii. Între altele, sunt oferite idei concrete pentru îmbunătățirea predicilor, este sugerată o revizuire a Lecționarului, și este promovată lectio divina. Se sugerează ca femeilor să li se permită să fie lectori instituiți. Această secțiune de asemenea îndeamnă la depășirea diviziunii dintre exegeți și teologi, sau exegeți și păstori. Propunerea 37 are o valoare istorică, deoarece prezintă contribuția adusă de Patriarhul ortodox Bartolomeu I de Constantinopol. Propunerile 38-54, despre Cuvântul lui Dumnezeu în misiunea Bisericii, vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu în relație cu arta și cultura, și despre traducerile și răspândirea Bibliei. Această secțiune analizează de asemenea transmiterea Cuvântului prin mass-media, precum și citirea fundamentalistă a Bibliei și fenomenul sectelor. Ține cont de asemenea de propunerile privind dialogul interreligios, promovarea pelerinajelor și studiilor în Țara Sfântă, dialogul cu iudaismul și islamul, și relația dintre Cuvânt și protecția mediului. Propunerea conclusivă este dedicată Mariei, și invită la promovarea rugăciunii Angelus și a Rozariului - contemplarea Cuvântului prin ochii Maicii lui Cristos. Propunerile au fost pregătite de o echipă condusă de relatorul general al Sinodului, Cardinalul Marc Ouellet, Arhiepiscop de Quebec, Canada, și de secretarul special, Arhiepiscopul Laurent Monsengwo Pasinya de Kinshasa, Congo. Echipa a petrecut întreaga noapte lucrând pentru a prezenta propunerile pentru votare. În mod normal propunerile nu sunt făcute publice, dar Papa Benedict al XVI-lea a cerut Secretariatului Sinodului să publica o traducere provizorie, neoficială, în limba italiană. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 865, Ultimul acces: 2026-08-01 06:28:23
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1