Paul a cunoscut inima lui Cristos[2008-10-09]Deși Sf. Paul nu l-a cunoscut niciodată pe Cristos în persoană, Apostolul a cunoscut inima lui Isus, și aceasta este ceea ce contează, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în cadrul audienței generale săptămânale desfășurate în Piața San Pietro. Peste 25.000 de persoane au fost prezente pentru a asculta continuarea ciclului de cateheze dedicate figurii și gândirii Sf. Paul. Cateheza de miercuri, 8 octombrie 2008, s-a concentrat asupra la ceea ce Paul cunoștea despre viața pe pământ, în istorie, a lui Cristos.Există două moduri în care poți cunoaște o persoană, a explicat Papa Benedict al XVI-lea în prima parte a discursului: a o cunoaște fizic, sau a cunoaște inima sa. 'A cunoaște `după trup`, în mod corporal, înseamnă a cunoaște doar din exterior, cu criterii externe. Putem vedea o persoană de multe ori, recunoaște caracteristicile faciale ale individului și multe detalii despre cum acționează: cum vorbește, cum se mișcă etc. Totuși, chiar dacă cunoaștem pe cineva în acest fel, nu cunoaștem cu adevărat persoana, nu cunoaștem nucleul persoanei. Doar cu inima putem cunoaște cu adevărat o persoană'. Papa i-a dat ca exemplu pe farisei și pe saduchei care 'l-au cunoscut pe Cristos din exterior [...] dar nu l-au cunoscut în adevărul Lui. Există indivizi învățați care cunosc multe detalii despre Cristos, și oameni simpli care nu cunosc aceste detalii, dar îl cunosc pe Cristos în adevărul Lui: `Inima vorbește inimii`. Și Paul ne spune în esență că l-a cunoscut pe Isus în acest fel, cu inima'. Papa a continuat: 'Se pare că el nu l-a întâlnit niciodată pe Cristos în timpul vieții Lui pământești. Cu siguranță a aflat detaliile despre viața lui Cristos de la apostoli și de la Biserica primară'. Sfântul Părinte a arătat apoi cum sunt prezente învățăturile și evenimentele vieții lui Isus în scrierile lui Paul. Există referințe 'explicite și directe', și aici Papa s-a referit la pasajele din Romani, de exemplu, unde Paul vorbește despre existența 'fraților' lui Cristos, și la cele din 1Corinteni unde relatează evenimentele care au condus la Cina cea de Taină. Scrisorile lui Paul reflectă de asemenea multe teme și imagini centrale luate din Evangheliile sinoptice și din predicarea lui Isus. Papa a arătat că în prima Scrisoare către Corinteni, în care Paul a scris că Dumnezeu 'a ales cele nebune ale lumii', găsim 'ecoul fidel al învățăturilor lui Isus despre cei simpli și săraci'. De asemenea, 'învățătura lui Isus despre vameși și desfrânate, care sunt mai deschiși decât fariseii să primească Evanghelia, și deciziile Lui de a sta la masă cu ei, se găsesc în doctrina lui Paul despre iubirea misterioasă a lui Dumnezeu față de păcătoși'. Sf. Paul nu l-a considerat pe Isus o persoană istorică, o persoană din trecut. 'El a cunoscut cu siguranță marea tradiție cu privire la viața, cuvintele, moartea și învierea Lui, dar nu le-a tratat ca pe ceva din trecut; le-a propus ca realitatea lui Isus viu. Pentru Paul, cuvintele și acțiunile lui Isus nu aparțin unui timp istoric, trecutului. Isus trăiește acum și vorbește cu noi acum, și trăiește pentru noi. Acesta este modalitatea adevărată de a-l cunoaște pe Isus, și de a învăța tradiția despre El. Trebuie să învățăm și noi să îl cunoaștem pe Isus', a adăugat Pontiful, 'nu fizic, ca pe o persoană din trecut, ci ca pe Domnul și fratele nostru, care este astăzi cu noi și ne arată cum să trăim și cum să murim'. Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2026-07-30 17:39:55
|
Timp total: 0.05s...
[]:1