Situația Cuvântului lui Dumnezeu în lumea întreagă (II)[2008-10-08]Cea de-a 12-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor a inclus luni, în prima zi de lucrări, un raport al reprezentanților celor cinci continente. În știrea anterioară am prezentat situațiile din Africa și Asia (din Americi raportul lipsește). Continuăm cu Europa, situația din bătrânul continent fiind prezentată de Cardinalul Josip Bozanic, Arhiepiscop de Zagreb, Croația. Acesta a afirmat că 'există o legătură indisolubilă între Biblie și Europa'. 'Tot ceea ce a făcut din cultura și civilizația europeană ceva măreț [...] își are originile în Biblie', a susținut el. Apoi Cardinalul a susținut că astăzi 'există semnele unui interes înnoit față de Biblie'. Dar o Europă fără Dumnezeu 'riscă să devină leagănul neliniștii și să construiască o civilizație a fricii'. Europa, a mai su sținut prelatul, 'intră în criză atunci când nu acceptă forța Cuvântului lui Dumnezeu'.Reprezentantul Oceaniei a atras atenția asupra ciocnirilor culturale ce apar uneori între populațiile din zonă și Cuvântul lui Dumnezeu. Episcopul Michael Putney de Townsville, Australia, a amintit că munca misionarilor a fost încununată de roade bogate. Dar 'aceste roade nu au fost lipsite de ambiguități, dat fiind că, după cum se subliniază în `Ecclesia in Oceania`, misionarii au introdus uneori elemente care sunt cultural străine populațiilor respective'. Episcopul Putney a adăugat: 'Este de asemenea adevărat că uneori elementele culturale inconsistente cu Cuvântul lui Dumnezeu continuă să influențeze viețile oamenilor. În fața acestor provocări, există mereu nevoia de personal competent care să predea în seminarii și în institutele superioare în multele țări ale Oceaniei.' A mai spus apoi că Bisericile din Pacific se confruntă cu problema migrării dinspre rural spre or a ș. 'Datorită acestor mutări suferă viața de familie și structura socială.' În fine, asemenea reprezentantului continentului negru, Episcopul Putney a vorbit despre dificultățile pe care le ridică numărul mare de limbi care au încă nevoie de traducerea Cuvântului lui Dumnezeu. 'Per ansamblu există 1.200 de limbi diferite în Oceania.' Mai apoi prelatul s-a plâns de faptul că 'Australia este una dintre cele mai secularizate țări ale lumii. Noua Zeelandă are mai mulți locuitori înclinați spre religios.' Un moment de cotitură, a subliniat el, l-a marcat Ziua Mondială a Tineretului, care i-a întărit în credință pe tinerii australieni și neozeelandezi. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 924, Ultimul acces: 2026-08-04 04:20:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1