LC: Relatarea secretă a stigmatizării lui Padre Pio[2008-09-28]Numărul pe septembrie 2008 al revistei Lumea Catholica prezintă o relatare privind stigmatizarea Sfântului Padre Pio da Pietrelcina, în traducerea pr. Mihai Pătrașcu. 'Padre Pio din Pietrelcina a primit stigmatele în anul 1918 de la Isus Răstignit, care într-o apariție l-a invitat să se unească la Pătimirea Sa pentru a participa la mântuirea fraților și îndeosebi a celor consacrați. Acest lucru îl aflăm acum cu certitudine grație deschiderii recente, din voința Papei Benedict al XVI-lea, a arhivelor fostului Sfânt Oficiu până în anul 1939, unde sunt păstrate revelațiile secrete ale capucinului cu privire la fapte și fenomene care nu au fost relatate niciodată cuiva'.Lucrarea 'Padre Pio sotto inchiesta. L`autobiografia segreta' 'prezintă pentru prima dată integral raportul semnat de Mons. Raffaello Carlo Rossi, Episcop de Volterra și vizitator apostolic trimis de Sfântul Oficiu pentru `a-l investiga` în secret pe Padre Pio', și 'clarifică în sfârșit că în acea ocazie a stigmatizării sfântul din Gargano a avut un colocviu cu Isus Răstignit. Așadar, o altă sursă autobiografică a lui Padre Pio, dată sub jurământ, se alătură epistolarului său, furnizând chei de lectură corecte pentru a cunoaște personalitatea și misiunea de `preot asociat la Pătimirea lui Cristos` a fratelui capucin. Chemat să răspundă cu mâna pe evanghelie, la distanță foarte mică de evenimentul fenomenelor mistice, Padre Pio revelează pentru prima dată identitatea celui care l-a stigmatizat'. Padre Pio a revelat că stigmatizarea din 20 septembrie 1918 nu a fost rezultatul unei cereri personale a lui, ci al unei invitații a Domnului, care plângându-se de nerecunoștința oamenilor, în mod deosebit a celor consacrați, îl făcea destinatarul unei misiuni, ca apogeu al unui drum de pregătire interioară și mistică. Intervievat de agenția Zenit, pr. Francesco Castelli, profesor de istoria Bisericii moderne și contemporane, a spus că 'un aspect decisiv se găsește în lipsa cererii stigmatelor din partea lui Padre Pio. Acest lucru ne face să înțelegem libertatea și umilința capucinului care se arată total neinteresat să arate rănile'. Din colocviile cu Padre Pio, din epistolar, din martorii interogați de Mons. Rossi și chiar din raportul său transpare faptul că Padre Pio simțea neplăcere pentru semnele Pătimirii, că încerca să le ascundă și că suferea când trebuia să le arate la cererile insistente ale vizitatorului apostolic. În raportul său, Mons. Rossi 'arată că rănile lui Padre Pio nu formau puroi, nu se închideau și nici nu se cicatrizau. Rămâneau în mod inexplicabil deschise și sângerânde, în pofida faptului că fratele a încetate să le ungă cu tinctură de iod pentru a încerca să oprească sângele'. Referitor la rana de la coastă, care îi apărea Mons. Rossi 'ca o `pată mare triunghiulară`, deci cu contururi clare', se precizează că 'acidul fenic, care, conform unora, ar fi fost folosit de Padre Pio pentru a-și provoca rănile, odată aplicat ajunge să consume țesuturile inflamând zonele din jur. Este imposibil să credem că Padre Pio ar fi fost în stare să își producă aceste `răni` cu margini clare timp de 60 de ani și în mod constant. În afară de aceasta, din răni ieșea un parfum intens de viorele în locul mirosului urât provocat de cele mai multe ori de procesele degenerative sau de necroza țesuturilor, sau și de prezența unor infecții'. (Sursa: Lumea Catholica) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 911, Ultimul acces: 2026-07-31 18:28:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1