Maria îi unește pe creștini[2008-09-26]Devoțiunea către Fecioara Maria are un rol esențial în dialogul ecumenic și în drumul spre unitatea deplină și vizibilă dintre creștini, a afirmat președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. Afirmațiile au fost făcute de Cardinalul Walter Kasper miercuri, când a prezidat o celebrare ecumenică la Lourdes, cu anglicani și catolici participând împreună la un pelerinaj început la Sanctuarul anglican al Fecioarei Maria din Walsingham, Marea Britanie.'Lourdes-ul este cunoscut pentru miracolele lui', a spus Cardinalul Kasper. 'Cine și-ar fi imaginat, și acum doar 20-30 de ani, că anglicanii și catolicii vor merge împreună în pelerinaj și se vor ruga împreună? Pentru cei care cunosc dezbaterile și controversele din trecut despre Maria, dintre catolici și necatolici, pentru cei care știu rezervele necatolicilor vizavi de pelerinajele la locuri mariane, pentru toți aceștia evenimentul de astăzi este fără precedent și un miracol.' Cardinalul Kasper a subliniat faptul că devoțiunea mariană este împărtășită deplin cu catolicii doar de Biserica Ortodoxă. Dar 'devoțiunea mariană exista și în timpul reformei. Luther a venerat-o pe Maria toată viața sa, mărturisind despre ea că este Fecioară și Mamă a lui Dumnezeu. El critica doar unele practici pe care le considera ca abuzuri și exagerări.' Prelatul a explicat că respingerea doctrinelor mariane a avut loc în era iluministă, 'într-un spirit cunoscut ca `minimalism mariologic`'. Cu toate acestea, mulțumită 'unei lecturi și meditații înnoite a Sfintei Scripturi, observăm o schimbare înceată dar decisivă'. În acest sens a amintit unele declarații comune între catolici și luterani. 'Maria nu este absentă ci prezentă în dialogul ecumenic. Bisericile au făcut progrese în abordarea doctrinară a temei mariane. Fecioara Maria nu ne desparte ci ne reconciliază și ne unește în Cristos, Fiul ei.' Cardinalul și-a exprimat apoi speranța că Fecioara îi va ajuta pe catolici și anglicani să depășească recentele tensiuni, o referință clară la hirotonirea femeilor și a homosexualilor. El a afirmat că diviziunile dintre creștini apar 'pentru că iubirea și credința noastră au slăbit'. A amintit faptul că venerarea Fecioarei și a sfinților este încă o problemă ce 'provoacă dificultăți'. 'Orice mamă însă mijlocește pentru copilul ei și, ca orice mamă, care după moarte mijlocește în cer și din cer, Maria însoțește Biserica în pelerinajul ei, inclusiv pe drumul spre unitate.' Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 803, Ultimul acces: 2026-08-02 01:35:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1