Pelerinaj la Mănăstirea Sfânta Cruce din Mintiul Gherlii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pelerinaj la Mănăstirea Sfânta Cruce din Mintiul Gherlii

[2008-09-19]
În ziua sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, duminică, 14 septembrie 2008, Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, împreună cu Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, Provincia Sfinților Apostoli Petru și Pavel, au invitat credincioșii în pelerinaj la Mănăstirea Sfânta Cruce de la Mintiul Gherlii. Este cel de-al doilea pelerinaj organizat la mănăstirea călugărilor bazilieni, în jurul căreia, de câteva luni, a luat ființă o nouă comunitate de credincioși. Programul dedicat marii sărbători a început la mănăstire cu o seară înainte, prin celebrarea Vecerniei, urmată de Paraclisul Maicii Domnului, Calea Crucii și noapte de veghe în rugăciune, aflăm din relatarea de pe BRU.ro.
Duminică, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, împreună cu pelerinii sosiți la Mintiul Gherlii, au mers în procesiune de la capela greco-catolică din localitate, până la mănăstirea situată pe deal. În șirul pelerinilor au fost părinții protopopi și preoți din protopopiatele Dej și Gherla, preoți din Cluj-Napoca, preoți invitați din Sibiu și Maramureș, surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare împreună cu superioara provincială, surori din Congregația Maicii Domnului, studenți seminariști, un mare număr de credincioși și corul parohiei greco-catolice din Gherla, care a dat și răspunsurile la Sfânta Liturghie.
Primirea Episcopului și a credincioșilor la noul lăcaș de cult a fost făcută de către pr. protoegumen Ieronim, superior provincial, și de părinții bazilieni. În continuare s-a celebrat Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia subdiaconul Claudiu George Tuțu a fost ridicat la treapta diaconiei. După trei ani de studii la Institutul 'Sfântul Ioan Evanghelistul' din Cluj-Napoca, Claudiu a fost trimis cu o bursă de studii la Roma, unde timp de 5 ani a studiat la Universitatea Pontificală Gregoriana. În prezent, este înscris la masterat la Institutul Pontifical de Studii Patristice Augustinianum din Roma.
În cuvântul de învățătură, Episcopul a meditat asupra misterului Crucii lui Cristos: '`El s-a dat pentru noi din iubire`, ne spune Sfântul Apostol Pavel. Cristos se oferă pe Cruce cu deplină conștiință, voință și libertate. Nu este un act întâmplător, nu este un act săvârșit din obligație, ci este tocmai un act acceptat din iubire'. La toate suferințele fizice îndurate de Cristos în pătimirea Sa, 'se adaugă și ceea ce Mântuitorul a trăit la nivel sufletesc, spiritual, adică viziunea îngrozitoare a tuturor păcatelor lumii. Dar nu numai atât ca și decădere a neamului omenesc a trăit această viziune și aceste păcate, ci ca și cum ar fi fost propriile păcate, le-a luat cu adevărat asupra Sa: toate crimele săvârșite în această lume, tot ce înseamnă adulter, necurăție, atâtea momente de ură, de mânie, de violență, pe care acum, pe Cruce, Mântuitorul le trăiește la persoana I-a, ca și cum ar fi fost păcatele Sale'. În încheiere, PS Florentin a îndreptat atenția credincioșilor de la cutremurătorul moment al Răstignirii spre sfințire, spre Învierea din morți: 'Să știm că nu putem vorbi de Cruce fără Înviere. Nu putem medita momentul Patimilor fără a vorbi de strălucirea Învierii. Acela este momentul spre care ne îndreptăm, acela este momentul în care sfințirea noastră este deplină, pentru că, dacă El a înviat, și noi vom învia. Știm că și trupurile noastre muritoare vor primi aceeași glorie a învierii. Dar să ținem minte că această glorie izvorăște din Cruce. Crucea este izvorul sfințirii noastre, Crucea este izvorul de har care și astăzi își revarsă aceste raze binefăcătoare asupra Bisericii, prin Sfintele Taine, prin Sfintele Sacramente'.
La finalul celebrării, pr. Leon OSBM, egumen al mănăstirii, a rostit un cuvânt de mulțumire adresat tuturor celor ce au lăsat preocupările zilnice, pentru a căuta, prin pelerinaj, lumina harului și alinarea sufletească ce se revarsă din Sfânta Cruce. PS Florentin i-a invitat frații din comunitate să aibă în rugăciunile lor și Mănăstirea de la Nicula, din apropiere, care în 1936 a fost dată în administrație de către Episcopul Iuliu Hossu Ordinului Sfântului Vasile cel Mare: 'Amândouă sunt lăcașuri de cult ale Ordinului Bazilian și ale Eparhiei de Cluj-Gherla. De aceea, vă invit să participați cu evlavie și cu aceeași cinstire și la Pelerinajul de la Nicula, pe care continuăm să-l organizăm în fiecare an, de la Gherla, pe jos, până la locul rânduit astăzi, biserica parohială din Nicula. Sigur locul nostru este sus, pe deal, la Nicula. Dacă bunul Dumnezeu va considera că suntem vrednici, nimic nu va putea împiedica voința Sa de a intra din nou să celebrăm în locașul care este al nostru. Până atunci, vă invit ca aceeași venerație să o acordăm tuturor locurilor noastre de pelerinaj, acestea sunt perlele prețioase ale Bisericii noastre'.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 912, Ultimul acces: 2026-08-02 10:27:25