Paternitatea spirituală, un minister foarte necesar și în zilele noastre - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Paternitatea spirituală, un minister foarte necesar și în zilele noastre

[2008-09-18]
'Paternitatea spirituală în tradiția ortodoxă', este tema unei reuniuni de studiu, organizată între 18-21 septembrie în nordul Italiei de Comunitatea monastică din Bose, împreună cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol și Patriarhia de Moscova. Printre invitații la reuniunea ecumenică internațională se numără și Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale si de Nord, în calitate de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române.
Priorului Comunității din Bose, Enzo Bianchi, a vorbit pentru Radio Vatican despre importanța actuală a ministerului paternității spirituale: 'Este un minister foarte necesar în viața eclezială care, în prezent, lasă să se întrevadă o anumită renaștere, căci astăzi tinerii simt nevoia de a avea pe cineva mai expert decât ei, care să îi însoțească în urmarea lui Isus; nu atât cineva care să le comande, cât o persoană care le pune întrebări, care îi ajută să vadă adevărata viață spirituală și modul autentic de a-l urma pe Isus. În zilele noastre se simte nevoia întoarcerii la Dumnezeu, necesitatea de a simți paternitatea spirituală. Să nu uităm că Isus îl chema pe Dumnezeu cu termenul `Tată`, și cred că tinerii de azi simt această nostalgie. `Paternitatea spirituală`, faptul de a avea un părinte spiritual, un duhovnic, este un minister foarte trăit, care reînvie în toate Bisericile Ortodoxe, dar și în Biserica Catolică.'
Paternitatea spirituală presupune ascultare, obediență, adică 'a pleca urechea, așa cum spune și termenul latin `ob-audire`. Așadar, dacă există o autentică ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu, o adevărată ascultare a glasului Domnului, atunci există și obediență. Mai mult, nu trebuie uitat că în Biblie termenul `a asculta` înseamnă și `a urma`, și întreaga spiritualitate biblică proclamă că cineva ascultă cu adevărat când împlinește Cuvântul Domnului, chemarea Sa.'
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 764, Ultimul acces: 2026-08-01 07:19:05