Papa a primit ambasadorul Bosniei și Herțegovinei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa a primit ambasadorul Bosniei și Herțegovinei

[2008-09-18]
În această dimineață, la Palatul Apostolic de la Castelgandolfo, Papa Benedict al XVI-lea a primit scrisorile de acreditare ale lui Jasna Krivosic-Prpic, noul ambasador al Bosniei și Herțegovinei la Sfântul Scaun. Adresându-se diplomatului în limba engleză, Papa a amintit cum Bosnia și Herțegovina 'conțin un amestec de culturi și de patrimonii prețioase. În mod tragic însă, diferențele culturale și etnice de-a lungul istoriei au fost nu de puține ori surse de neînțelegere și fricțiuni, [...] după cum știu prea bine fiecare dintre cele trei popoare ce constituie țara Dvs.'
'Nici o persoană nu dorește războiul', a continuat Pontiful. 'Nici un grup civic sau religios nu trebuie vreodată să se bazeze pe violență sau opresiune. Și totuși, atât de multe familii din țara voastră au fost subiectul suferințelor rezultate din aceste calamități. Ascultând însă vocea rațiunii și încurajați de speranța pe care cu toții o avem pentru noi și pentru generațiile viitoare, fiecare persoană poate să găsească tăria de a depăși diviziunile trecutului.' Sfântul Părinte a recunoscut 'progresul făcut pentru consolidarea gesturilor de reconciliere' și a încurajat comunitatea internațională 'să continue eforturile de asistare a Bosniei și Herțegovinei în acest scop. Sunt încrezător că, acceptându-se faptele istoriei regiunii și gravele lecții învățate în ultimii ani, se va găsi curajul pentru a construi un viitor cu un simț sănătos al solidarității.'
'Spiritul unui stat este modelat la multe nivele', a adăugat apoi. 'Familia este locul unde copiii învață valorile esențiale ale responsabilității și conviețuirii armonioase. Acolo drept urmare se nasc sau se îngroapă prejudecățile. Fiecare părinte are deci sarcina gravă de a insufla copiilor săi, prin exemplul personal, respectul pentru demnitatea pe care o are fiecare persoană, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau socială. Un învățământ sănătos nu se va ocupa doar de dezvoltarea cognitivă a copilului ci și de cea civică și spirituală. Profesorii [...] pot să facă mult în direcția discreditării oricăror ideologii antropologice false care conțin semințele de ostilitate și a încurajării unei aprecieri a diversității culturale și religioase a vieții dintr-o țară.'
Mass-media, a insistat Papa, 'poate să facă de asemenea mult pentru depășirea atitudinilor de neîncredere, asigurându-se că ea însăși nu devine instrument al prejudecăți ci că trece dincolo de interesele particulare și promovează obiective civile largi, devenind astfel instrument al slujirii unei mai mari dreptăți și solidarități'. În același timp, statul 'este chemat să își urmeze cu vigoare responsabilitatea de a întări instituțiile și de a promova principiile ce stau la inima tuturor democrațiilor. [...] Sunt sigur că reformele constituționale pe care guvernul Dvs le studiază vor veni în întâmpinarea aspirațiilor legitime ale tuturor cetățenilor, garantând atât drepturile individuale cât și drepturile grupurilor sociale.'
'Din partea Bisericii din Bosnia și Herțegovina', a spus la final Sfântul Părinte, 'se va continua colaborarea pentru atingerea obiectivelor de reconciliere, pace și prosperitate. [...] Biserica își exercită misiunea ei de caritate universală în trei forme: materială, intelectuală și spirituală. [...] Promovarea valorilor spirituale și morale [...] nu doar formează o parte din transmiterea tradițiilor religioase ci și încurajează o cultură mai largă, motivând oamenii de bunăvoință să strângă legăturile de solidaritate și să manifeste modul în care o societate unită poate într-adevăr să apară dintr-o pluralitate de popoare.'
Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 762, Ultimul acces: 2026-07-31 23:28:19