Pelerinaj la Lourdes al Vicariatului de București[2008-09-17]Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop auxiliar de Alba-Iulia și Făgăraș cu sediul la București, împreună cu pr. protopop de București Liviu Oțoiu, pr. Dan Florian Popescu și cu un grup de 45 de pelerini din Vicariatul de București, au participat în perioada 5-8 septembrie 2008 la un pelerinaj la Lourdes. În cadrul acestui pelerinaj s-au făcut opriri pentru celebrări și rugăciune la Padova, unde s-a celebrat la mormântul Sf. Anton, și la Torino, unde pelerinii s-au închinat Sf. Giulgiu, au vizitat și s-au rugat în Sanctuarul Maria Consolatrice și apoi s-a celebrat la Valdocco, lângă moaștele Sf. Don Bosco, află din relatarea de pe BRU.ro.La întoarcerea în țară, PS Mihai a împărtășit din impresiile puternice lăsate de această "călătorie de credință": "În unire cu cei de acasă, cu cei c are ne-au precedat în credință, cu PS Aftenie și toți mărturisitorii, ne-am făcut părtași cu toții de bucuria anului jubiliar la Lourdes, petrecând Nașterea Maicii Domnului acolo, ducând în universalitatea Bisericii Catolice simțirea și trăirea greco-catolică românească. La Calea Crucii, la procesiunea cu Sfânta Taină și la cea mariană, credincioșii noștri au contemplat harul renașterii în credința care oferă sensul speranței pentru trăirea Împărăției lui Dumnezeu. Pășind pe locurile unde Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea urma să sosească am făcut experiența unității și a bucuriei de comuniune cu toate neamurile din Biserica Catolică". "Cu emoție s-a auzit și în limba română `Născătoare de Dumnezeu la procesiunea mariană, precum și o strofa din cântecul Fecioarei de la Lourdes - am unit glasurile noastre cu cei care în 20 limbi au cântat Mariei". Pelerinajul fiind pregătit cu rugăciune susținută, "roadele de comuniune și prietenie nu au întârziat să se arate. Ieșirea din cotidian, detașarea de asigurările zilei, intrarea într-un timp pentru Dumnezeu - a permis pelerinilor bucureșteni să primească bucuria anului jubiliar de la Lourdes. Pentru mine ca Păstor, această călătorie de credință a consacrat încă o dată convingerea detașării în slujirea de păstor precum și aleasa bucurie de consfinți Vicariatul de București, preoții și credincioșii săi, persoana mea la Inima fără de pată a Maicii Domnului în ziua de 7 octombrie la sfârșitul liturghiei de la Cripta bazilicii de la Lourdes", a conchis Preasfinția Sa. (Sursa: BRU.ro) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 777, Ultimul acces: 2026-08-03 11:23:15
|
Timp total: 0.05s...
[]:1