PF Arhiepiscop Lucian la hramul bisericii din Moișa[2008-09-08]În sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia greco-catolică Moișa (protopopiatul Râciu, județul Mureș), pentru a celebra hramul bisericii parohiale. Însoțit de pr. vicar episcopal Ioan Fărcaș, protopop al Blajului, Înaltul Ierarh a fost întâmpinat cu Evangheliarul, în fața bisericii, de către protopopul de Râciu, pr. Toader Dulău, de parohul din Moișa, pr. Mugurel Șipoș, dimpreună cu ceilalți preoți din protopopiat, alături de credincioșii veniți în număr mare la hram. Un grup de copiii au oferit oaspeților buchete de flori, recitând câteva versuri de bun-venit.Sfânta Liturghie, celebrată de la orele 10 în biserica parohială, a fost punctul central al sărbătorii. Arhiereul le-a spus credincioșilor: 'Toți cei ce ne-am adunat astăzi aici o iubim nespus pe Maica Domnului. Și, desigur, am dori să mergem și noi la marile sanctuare mariane ale lumii catolice: Lourdes, Fatima, Pompei, Banneux, Medjugorje, Cacica sau Radna, pentru, am zice, să o întâlnim pe Maica Domnului. Însă, ceea ce pot să vă spun este faptul că pe Maica Domnului o putem întâlni oriunde ne adunăm în numele Fiului ei. Astăzi, aici la Moișa, am venit să ne întâlnim cu Mama noastră cerească!' Vorbind despre data calendaristică fixată pentru praznic, Preafericirea Sa amintea: 'Tradiția Bisericii nu a reținut o dată cronologică foarte precisă referitor la nașterea Preacuratei. Prin urmare nu e atât de importantă data, cât importantă este persoana care se naște. Biserica nu are intenția să facă cronologia strictă a evenimentelor, cât are intenția să conștientizeze pe fiii ei care este semnificația evenimentului, dar mai ales care este implicația acestuia în viața fiecărui credincios', referindu-se apoi pe larg la rolul Mariei în viața fiecăruia. La încheierea Sfintei Liturghii, celebranții dimpreună cu credincioșii s-au deplasat la grota Sfintei Fecioare amenajată în curtea bisericii, unde cu toții s-au rugat Maicii Preacurate. Înaltul Ierarh s-a adresat celor prezenți: 'Aici, la Moișa, în acest umil sanctuar la Maicii Domnului, am simțit cu toții bucuria petrecerii cu Maria Fecioara; am simțit bucuria ospățului euharistic pregătit cu ocazia zilei sale de naștere. Să ducem această bucurie, cu iubire neprefăcută, la casele noastre, la locurile noastre de muncă, la toți pe care-i întâlnim', mulțumind apoi tuturor pentru împreună-serbare, îndeosebi părintelui paroh: 'Mulțumesc părintelui Mugurel pentru stăruitoarea invitație de a celebra ziua de naștere a Mariei aici. Să rămâneți atașați spiritului de rugăciune și de pocăință, să participați cât mai des la Sacramentul spovezii și al Euharistiei, să vă rugați zilnic rozariul și să trăiți Evanghelia. Îl salutăm cu dragoste pe părintele Grigore Dogaru, ctitorul acestui mic sanctuar, dorindu-i, Sfinției sale și doamnei preotese, har și pace de la Isus, prin Maria.' (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 825, Ultimul acces: 2026-08-01 09:29:46
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1