Nu este opțional pentru creștini a lua crucea[2008-08-31]Papa Benedict al XVI-lea a recitat astăzi rugăciunea Angelus împreună cu câteva mii de credincioși veniți în curtea interioară a palatului papal de la Caste Gandolfo. Vă oferim în continuare textul alocuțiunii Sfântului Părinte.Iubiți frați și surori! Și astăzi apostolul Petru se află în prim planul lecturii evanghelice. Dar în timp ce duminica trecută am admirat credința lui sinceră în Isus, pe care l-a proclamat Mesia și Fiul lui Dumnezeu, de această dată, în episodul care urmează imediat, el dă dovadă de o credință încă imatură și prea mult influențată de mentalitatea acestei lumi (cf. Romani 12,2). Când Isus începe să vorbească deschis despre soarta care îl așteaptă în Ierusalim, când spune că trebuie să sufere mult, să fie ucis și să înv ie, Petru protestează, spunând: 'Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ți se va întâmpla niciodată!' (Matei 16,22). Este evident că Învățătorul și discipolul merg pe două căi opuse de a gândi. Petru, potrivit unei logici umane, este convins că Dumnezeu nu ar permite niciodată ca Fiul Lui să își încheie misiunea murind pe cruce. Isus, dimpotrivă, știe că Tatăl, în marea Sa iubire pentru oameni, l-a trimis ca să își dea viața pentru ei, și dacă aceasta presupune pătimirea și crucea, este drept să se întâmple acest lucru. Pe de altă parte, El știe că învierea va avea ultimul cuvânt. Protestul lui Petru, deși spus cu bună credință și din iubire sinceră pentru Învățător, sună pentru Isus ca o ispită, o invitație la a se salva pe sine, în timp ce doar pierzându-și viața, aceasta îi va fi redată în veșnicie pentru noi toți. Dacă pentru a ne salva pe noi Fiul lui Dumnezeu trebuia să sufere și să moară răstignit, cu siguranță acest lucru nu s-a întâ m plat din cauza unui plan crud al Tatălui ceresc. Cauza lui este gravitatea bolii de care trebuie să ne vindece: un rău atât de grav și fatal încât este nevoie de tot sângele Său. De fapt, prin moartea și învierea Sa Isus a învins păcatul și moartea, restabilind stăpânirea lui Dumnezeu. Dar bătălia nu s-a încheiat: răul există și se împotrivește în fiecare generație, chiar și în a noastră. Ce sunt ororile războiului, violența asupra celor nevinovați, sărăcia și nedreptatea care îi persecută pe cei slabi, dacă nu opoziția răului față de Împărăția lui Dumnezeu? Și cum să răspundem la un astfel de rău dacă nu cu iubirea neînarmată care învinge ura, viața care nu se teme de moarte? Aceasta este puterea misterioasă pe care Isus a folosit-o cu costul de a nu fi înțeles și de a fi abandonat de mulți dintre ucenicii Săi. Iubiți frați și surori, pentru a desăvârși lucrarea mântuitoare, Răscumpărătorul continuă să atragă la Sine și la misiunea Sa bărbați și femei care s u nt gata să-și ia crucea și să îl urmeze. Ca și în cazul lui Cristos, nu este 'opțional' pentru creștini a lua crucea; este mai degrabă o misiune de îmbrățișat din iubire. În lumea noastră actuală, în care forțele care despart și distrug par să predomine, Cristos nu încetează să propună invitația Sa clară către toți: Oricine dorește să fie discipolul Meu, trebuie să renunțe la egoismul său și să ducă crucea cu Mine. Să o invocăm pe Preasfânta Fecioară, prima care l-a urmat pe Isus, și l-a urmat pe calea crucii. Fie ca ea să ne ajute să îl urmăm pe Domnul cu hotărâre pentru a experimenta de acum înainte, și în încercări, slava învierii. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 724, Ultimul acces: 2026-08-01 08:46:03
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1