Un alt Episcop chinez a fost arestat[2008-08-26]La scurt timp după spectaculoasa încheiere a ceremoniilor Jocurilor Olimpice, autoritățile chineze au arestat un alt Episcop catolic. Episcopul Julius Jia Zhiguo de Zhengding, care se afla deja în arest la domiciliu cu supraveghere timp de 24 de ore, a fost ridicat de poliție duminică, 24 august 2008. Nu a fost dezvăluit locul în care se află acum. Potrivit agenției AsiaNews, Episcopul a celebrat Sfânta Liturghie în catedrală în dimineața acelei zile. În jurul orei 10 a.m., a fost luat de patru ofițeri de poliție.Un preot a declarat pentru agenția de știri: 'După Jocurile Olimpice, totul a revenit la cum era înainte în China'. Episcopul Jia, în vârstă de 73 de ani, a petrecut deja 15 ani în închisoare, din 1963 până în 1978. Începând din 1989, s-a aflat sub supravegherea strictă a poliției. Arestarea sa de duminică marchează a douăsprezecea oară când este reținut de poliție. Într-un mesaj referitor la Olimpiadă din partea Episcopului coadjutor de Hong Kong, John Tong Hon, acesta a mai enumerat alți șase prelați, pe lângă Episcopul Jia, care sunt dispăruți sau arestați. El a arătat că situațiile acestor Episcopi constituie doar 'câteva' din 'cazurile proeminente'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 752, Ultimul acces: 2026-08-02 05:33:22
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1