Papa o va primi în audiență pe Ingrid Betancourt[2008-08-25]În ziua de luni, 1 septembrie 2008, franco-columbiana Ingrid Betancourt, fosta candidată la președinția Columbiei, și ex-ostatică eliberată pe 2 iulie, după ce a stat șase ani și șase luni sechestrată de Forțele armate revoluționare al Columbiei, de orientare marxistă, va fi primită de Papa Benedict al XVI-lea la Castel Gandolfo. În ziua de 2 septembrie va merge la Palatul Quirinale, unde va fi primită de președintele italian Georgio Napolitano, iar pe 3 septembrie se va afla la Florența, pentru a primi cetățenia de onoare și Crinul de Aur, se arată într-un comunicat al familiei Betancourt, difuzat luni 25 august 2008, citat pe situl Radio Vatican.Însoțită de rude, Ingrid Betancourt va fi primită în audiență de Papa la Castel Gandolfo, împlinindu-se astfel dorința pe care Betancourt o exprimase la Bogota imediat după eliberarea ei, pentru o posibilă întâlnire cu Sfântul Părinte. În luna februarie, Pontiful a primit-o în Vatican pe mama lui Ingrid, Yolanda Pulecio, și a intervenit de mai multe ori pentru a cere întoarcerea acasă a fiecărui prizonier și un nou dialog de reconciliere în Columbia. După audiența la Papa Benedict al XVI-lea, Ingrid Betancourt se va întâlni cu ziariștii la Palatul Valentini, sediul Provinciei Roma, într-o conferință de presă moderată de Maurizio Chierici, după care va urma un prânz oferit de Nicola Zingaretti, la care vor lua parte numeroase personalității. Pe 2 septembrie, la ora 11, va fi primită la Palatul Quirinale de președintele Georgio Napolitano, căruia a dorit să îi poată mulțumi pentru sprijinul primit în zilele disperate, rugându-l că continue să stimuleze angajarea Italiei pentru eliberarea tuturor ostaticilor. Apoi se va duce în Capitol la primarul Romei, Gianni Alemanno. Roma a fost printre primele orașe italiene care i-a acordat în 2003 cetățenia de onoare. Înainte de a părăsi capitala, Betancourt o va vizita în casa ei din Roma pe laureata premiului Nobel, Rita Levi Montalcini. Pe 3 septembrie, se va afla la Florența, oaspete a primarului Leonardo Domenici, pentru a primi cetățenia de onoare și 'Crinul de Aur'. În timpul șederii în Italia, se va întâlni cu președintele Camerei deputaților, Gianfranco Fini, ministrul de externe Franco Frattini și liderul PD Walter Veltroni. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 887, Ultimul acces: 2026-08-02 09:21:31
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1