30 de ani de preoție ai pr. Liviu Oțoiu[2008-08-22]Pe 20 august 2008, pr. Liviu Oțoiu, protopop greco-catolic de București, a împlinit 30 de ani de preoție. Cu această ocazie, PS Mihai Frățilă, Episcop auxiliar a vizitat duminică, 17 august 2008, comunitatea parohiei Sf. Ana unde slujește pr. Oțoiu, pentru a-l felicita pe acesta, aflăm din relatarea de pe BRU.ro. În cuvântul său, Episcopul a vorbit despre întâlnirea aspirantului la preoție cu Isus, nu o întâlnire fizică, ci de suflet, în acea percepție a propriilor limite unde harul Spiritului Sfânt lucrează liber. Acest adevăr i-a permis sărbătoritului să se angajeze pe drumul Crucii cu seninătate și curaj, oferindu-se apostolatului și slujirii credincioșilor.Pr. Liviu a luat și el cuvântul, mulțumindu-i public Domnului pentru o preoție detașată de accentele mondenității, dorită și trăită în parte în clandestinitate, unde sprijinul de credință al soției, al socrului, preot la rândul său - pr. Eugen Sârbu, cunoscut ca 'Tăicuțu' - au fost de mare preț. Sărbătoritul a evocat totodată meritul părinților săi, plecați prea repede din această lume, care au știu să facă din familia lor, cu toate greutățile, un loc al trăirii Evangheliei și al prezenței lui Dumnezeu. Tatăl, la rândul său preot, a fost mărturisitor al credinței în perioada persecuției Bisericii Greco-Catolice. PS Mihai i-a oferit pr. Liviu o cruce pectorală în bronz și i-a înmânat un însemn liturgic potrivit rangului său de stavrofor al Crucii mitropolitane primite cu ani în urmă. (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 781, Ultimul acces: 2026-08-02 09:22:02
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1