Aniversarea parohiei Adormirea Maicii Domnului din Târgu-Mureș - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Aniversarea parohiei Adormirea Maicii Domnului din Târgu-Mureș

[2008-08-22]
Sub motto-ul 'De zece ani suntem inimă în inima orașului', în perioada 10-17 august 2008, parohia greco-catolică 'Adormirea Maicii Domnului' din Târgu-Mureș a sărbătorit zece ani de la sfințirea bisericii. Programul jubiliar a început în Duminica Înmulțirii Pâinilor, prin meditațiile susținute de pr. conf. dr. Ioan Mitrofan, având ca temă rolul laicilor în Biserică, conform Conciliului Vatican II, și modelul pe care Sfânta Fecioară Maria îl dă acestora, în rolul său de mijlocitoare în opera de mântuire, aflăm de pe BRU.ro.
Conferințele au început prin explicarea demnității laicilor, a relațiilor dintre ei și cu ierarhia ecleziastică. Părintele a explicat apoi rolul de colaboratori ai sacerdoțiului ministerial, pe care laicii îl au datorită participării la sacerdoțiul regal al poporului lui Dumnezeu, precum și cel de participanți direcți la misiunea profetică a Bisericii. Apostolatul laicilor nu poate fi conceput în afara colaborării cu preoții și a unei formări umane, teologice și doctrinare adecvate. Prelegerile părintelui profesor au constituit o încurajare la apostolat a credincioșilor, prin participarea la diferite structuri sociale ce variază de la cadrul restrâns al familiei până la contextul național și internațional.
Istoria acestei familii parohiale a fost prezentată în prelegerea prof. Dimitrie Poptămaș, cu titlul 'Rolul Bisericii Greco-Catolice în comunitatea târgumureșană'. El a vorbit despre pr. Petru Moldovan, cel care a început construcția bisericii, pr. paroh Ioan Fărcaș, cel care de zece ani păstorește comunitatea, și de pr. Iacob Măiereanu, 'fratele său mai mare' în activitatea de păstorire sufletească. În ziua de 16 august, pr. Cornel Dîrle, capelanul mănăstirii carmelitane de la Stânceni, a prezentat cartea 'Creștini și evrei între trecut și viitor'. Lucrarea aparține pr. Michel Remaud, profesor la Universitatea din Ierusalim, iar ediția în limba română a devenit accesibilă publicului prin traducerea pr. Dîrle, fiind publicată la Editura Sapientia din Iași.
În fine, în ziua de duminică, 17 august, PS Vasile Bizău, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, a făcut o vizită în această parohie din Târgu-Mureș. Primirea festivă a avut loc în cadrul unui scurt moment artistic al copiilor și a fost urmată de celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de către Preasfinția Sa împreună cu un grup de preoți din oraș și din protopopiatele vecine. În predica ținută pe marginea Evangheliei zilei, P.S. Vasile Bizău a arătat că asemenea corăbiei în care se aflau apostolii, Biserica a fost și este lovită de valurile istoriei, însă prezența lui Isus în mijlocul ei și credința tare că 'Acesta este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu' (Matei 11, 27), o salvează întotdeauna.
(Sursa: BRU.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 853, Ultimul acces: 2026-08-02 04:58:19