Crește sentimentul pro-vita al poporului polonez (I)[2008-07-29]Mulți vorbesc despre avort ca expresie a emancipării feminine, indicându-l printre roadele progresului, dar în Polonia avortul legal a fost impus înainte de naziști și apoi de dictatura comunistă. Într-un interviu acordat agenției ZENIT, inginerul Antoni Zieba, secretar al Rugăciunii Mondiale pentru Viață și vicepreședinte al Federației Poloneze a Mișcărilor Pro-Vita, se întreabă de ce ONU și Uniunea Europeană fac presiuni asupra Poloniei pentru a liberaliza avortul, când este țara cu cele mai mic număr de întreruperi de sarcină voluntare. Deși are o legislație asemănătoare cu aceea a Spaniei, în această materie, Polonia are un număr foarte scăzut de avorturi. În Spania, în anul 2006 au fost 98.500 de avorturi, adică 270 de avorturi pe zi, în timp ce în Polonia în același an au fost 360 de avorturi, mai puțin de un avort pe zi. Reproducem interviul în traducerea pr. Mihai Pătrașcu. Astăzi prima parte.- Care este secretul acestor rezultate? Legea este aplicată mai riguros sau cultura vieții este mai puternică? - Nu cunosc exact situația din Spania. Ceea ce pot să spun este că societatea poloneză este în favoarea vieții. Am ajuns la acest obiectiv grație mai multor decenii de rugăciuni și opere de apostolat, desfășurate și în timpul dominației comuniste. În cadrul structurilor Bisericii Catolice am desfășurat o intensă activitate în apărarea vieții celor nenăscuți. Această acțiune apostolică s-a intensificat grație activităților diferitelor mișcări și organizații de laici care s-au format după declinul comunismului în Polonia, care a avut loc în anul 1989. Cu sfârșitul cenzurii am putut să distribuim material educativ în privința vieții copiilor și a copilelor încă de la zămislire. Am explicat cum se reduc daunele sindromului post-avort și am făcut cunoscută adevărata istorie a legalizării avortului în Europa și în Polonia. Primii care au legalizat avortul în țara noastră au fost naziștii în martie 1943. Voiau să-i elimine pe polonezi cu avortul. Apoi au venit comuniștii, și cu promulgarea legii despre avort la 27 aprilie 1956, a început dictatura lor. - Pentru numeroși polonezi, îndeosebi pentru tineri, aceste fapte ar fi trebuit să trezească o reflecție și o recunoaștere că avortul a fost legalizat, impus și practicat în Polonia de dușmanii săi: naziștii și comuniștii. - În acest context cărțile, pliantele, fluturașii, despre avort, distribuiți în biserică, în școli, pe drumuri, au avut un impact profund în societatea poloneză. În această privință, învățăturile lui Ioan Paul al II-lea cu privire la ocrotirea vieții umane de la zămislire până la moartea naturală au fost inestimabile și decisive pentru situația din Polonia. - Cum a răspuns societatea civilă la această campanie de sensibilizare? - În Constituția poloneză, articolul 38 spune: 'Republica din Polonia asigură ocrotirea legală a vieții oricărei ființe umane'. Unii parlamentari polonezi au prezentat o petiție în care au cerut să fie adăugat 'de la zămislire până la moartea naturală'. Din păcate, Camera de jos a Parlamentului a respins cererea, dar conform sondajelor realizate de PGB Polka Grupa Badawucza (cel mai bun centru de cercetare cu privire la sondaje), 52 % dintre polonezi sunt în favoarea acestui tip de întărire a apărării vieții în Constituție, în timp de 35 % sunt împotrivă. Peste 506.000 de persoane au semnat petiția, în timp ce mai puțin de 2.000 și-au exprimat dezaprobarea. - Dumneavoastră sunteți secretarul Rugăciunii Mondiale pentru Viață. Ce muncă desfășoară această asociație pro-vita? - Vorbind despre ocrotirea vieții, trebuie menționat rolul mare și decisiv desfășurat de rugăciuni. În Polonia s-a dezvoltat o mișcare de masă care se roagă și este dedicată adoptării spirituale a copiilor nenăscuți. O adevărată cruciadă pentru ocrotirea celor zămisliți. Aceste rugăciuni au schimbat inima și mintea concetățenilor noștri și au întărit respectul față de viață. Ne asumăm adopția spirituală a copiilor zămisliți. Mișcarea s-a născut în anul 1980, când eram încă sub dominația comunistă. Ideea rugăciunii pentru cei nenăscuți a fost inspirată direct de slujitorul lui Dumnezeu, Papa Ioan Paul al II-lea, în timpul călătoriei sale în Polonia la 7 iunie 1979. În sanctuarul marian din Kalwaria Zebrzydowska, Sfântul Părinte a ținut un discurs important în care a cerut rugăciuni pentru copiii nenăscuți, explicând că omul nu trăiește numai cu pâine, și că trebuie să fie prezent mereu un grup de persoane care se roagă Domnului. - Câte asociații pro-vita poloneze există? Cum sunt coordonate? În ce raport se află cu Biserica Catolică? Ce funcții de asistență desfășoară? - În Polonia sunt circa 160 organizații, fundații și grupuri informale, în favoarea vieții care trebuie să se nască și activi în ocrotirea mamelor și a copiilor. Federația Poloneză a Mișcărilor Pro-Vita este condusă de dr. Pawel Wosicki și cuprinde circa 130 de organizații și grupuri. Cooperarea dintre federație și Biserica Catolică este splendidă. Întâlnirile dintre conducătorii laici, Episcopi și preoți este frecventă. Actualmente federația nu are raporturi cu celelalte Biserici necatolice. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 697, Ultimul acces: 2026-08-03 20:33:09
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1