Patriarhia Română va primi părticele din moaștele Sfântului Apostol Pavel - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Patriarhia Română va primi părticele din moaștele Sfântului Apostol Pavel

[2008-07-25]
 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a anunțat ieri, 22 iulie 2008, faptul că Patriarhia Română va primi părticele din moaștele Sfântului Apostol Pavel. Sfintele moaște, păstrate în prezent la Mănăstirea “Panaghia Soumela” din Grecia, vor fi donate Bisericii noastre prin grija Înaltpreasfințitului Pantelimon, Mitropolit de Veria – Grecia și vor ajunge la Patriarhia Română cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și hramului Catedralei patriarhale. Darul vine în contextul în care anul acesta este dedicat Sfântului Apostol Pavel, a mai spus Preafericirea Sa, în disursul rostit la Reședința patriarhală din București, cu prilejul aniversării zilei sale de naștere.

În anul 2005, un fragment din moaștele Sfântului Apostol Pavel s-a aflat în țara noastră, pentru prima dată în istoria ortodoxiei românești. Însuși Înalt Prea Sfințitul Pantelimon, Mitropolit de Veria, a condus atunci delegația care a însoțit racla cu sfintele odoare, de la Mănăstirea “Panaghia Soumela” la catedrala mitropolitană din Iași.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 668, Ultimul acces: 2026-08-02 10:28:38