Mănăstirea "Sf. Ilie de la Izvor" Vasiova și-a sărbătorit hramul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mănăstirea "Sf. Ilie de la Izvor" Vasiova și-a sărbătorit hramul

[2008-07-22]
Obștea monahală de la Mănăstirea Vasiova și-a sărbătorit hramul duminică, 20 iulie a.c., de sărbătoarea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Ca în fiecare an, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Sfânta Mănăstire, unde, potrivit tradiției moștenite de la înaintași, slujba este neîntreruptă din ajunul praznicului și până după Sfânta Liturghie a praznicului. În acest an, slujba de priveghere a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți, călugări și obștea monahală. În finalul slujbei de priveghere Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța cinstirii actestui sfânt, care este prin excelență prototipul călugărilor. În ziua praznicului, Sf. Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, din care au făcut parte și delegații Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, sfințiile lor transmițând cuvântul de binecuvântare al Ierarhului către cei prezenți la harmul Mănăstirii Vasiova.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 786, Ultimul acces: 2026-08-02 01:30:43