Viața proorocului Ilie și drumul Bisericii Greco-Catolice[2008-07-21]Predica din sărbătoarea proorocului Ilie, celebrată duminică, 20 iulie 2008, a fost pentru PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, o ocazie de a face o paralelă între viața omului lui Dumnezeu, Ilie, așa cum o relatează Scriptura, și drumul prin timp al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Preasfinția Sa a celebrat în această zi Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Sf. Macrina din Cluj-Napoca a Surorilor Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), cu ocazia hramului mănăstirii și a înveșmântării tinerei Mirela Adriana Fîrte, care a primit numele de soră Ștefania.PS Florentin a amintit: 'După ce focul lui Dumnezeu a coborât asupra jertfei lui Ilie, pentru a doborî astfel, prin credință, pe proorocii lui Baal, proorocul este amenințat cu moartea de către Reg ina Izabela, și se retrage, fuge din fața morții, având un moment de deznădejde, în care își dorește moartea. Dumnezeu însă trimite păsările cerului pentru ca să-i aducă hrană și apoi să-l invite să pornească la drum'. La capătul acestui drum, a arătat Episcopul, 'Dumnezeu trece prin fața lui Ilie și nu este Dumnezeul pe care L-a cunoscut, cu care s-a obișnuit, nici Dumnezeul focului, nici al cutremurului, nici al furtunii, ci este un alt Dumnezeu, Dumnezeul adierii line de vânt. Ilie... trebuie să se desprindă de ceea ce era vechi și să cunoască acum o nouă față a lui Dumnezeu. Numai astfel poate primi o nouă misiune: `Mergi și întoarce-te prin pustiu și unge-l apoi drept rege pe cel rânduit`'. 'Drumul pe care proorocul Ilie îl urmează în viața sa putem spune că este și drumul Bisericii noastre, Biserica Greco-Catolică dorită de bunul Dumnezeu într-un veac în care populațiile românești erau tulburate, de diferite influențe. Aici, în zona Transilvaniei, influ e nța calvină, protestantă, era puternică. Biserica Greco-Catolică răsare ca și o dorință a poporului de a-și păstra adevărata credință, iar legătura cu Roma este de fapt refacerea legăturii dintru începuturi cu Biserica Romei. Nu este o îndepărtare sau o ruptură ci este tocmai regăsirea adevăratei identități latine', a subliniat Episcopul greco-catolic, amintind roadele pe care le-a adus Biserica, între care la loc de frunte a menționat 'curentul iluminist cu caracter spiritual, social și cultural - Școala Ardeleană, ai cărui reprezentanți se află la baza culturii românești de astăzi'. PS Florentin a vorbit apoi despre perioada de înflorire pe care a cunoscut-o Biserica Greco-Catolică, 'cu mari personalități la cârma ei: Mitropolitul Vasile Suciu, Cardinalul de mai târziu Iuliu Hossu, Preasfințitul Ionel Suciu, etc. Aceste personalități... se bucurau de apreciere națională și internațională, aveau numeroase titluri pontificale. Totodată, pe plan național erau membri corespondenți ai Academiei Române, erau Senatori de Drept în Parlamentul României și cuvântul lor a fost simțit în anii 1930, cu ocazia hotărârii Concordatului pentru țara noastră'. 'Au urmat momente de glorie ale Bisericii, în care s-a experimentat puterea lui Dumnezeu, dar nu pentru multă vreme, pentru că, așa cum s-a întâmplat cu Ilie, Dumnezeu a dorit ca Biserica Greco-Catolică să îi cunoască și o altă față, nu numai fața triumfătoare, glorioasă, a frumoaselor catedrale, academiilor teologice, liceelor seminariale, mănăstirilor de călugări și călugărițe, ci a dorit să se cunoască și fața lui Hristos răstignit, în suferință. Dar și în încercare putem spune că Biserica Greco-Catolică a fost triumfătoare, pentru că, dincolo de torturile fizice la care clericii și credincioșii au fost supuși, au reușit să transforme închisorile în adevărate capele de rugăciune. Au reușit să convertească pe mulți dintre cei care erau rânduiți să-i păzească, dintre gardi e ni, dintre paznici și chiar dintre torționarii lor'. Episcopul și-a încheiat paralela între viața proorocului Ilie și drumul Bisericii afirmând: 'Acesta a fost rolul Bisericii Greco-Catolice în întuneric, în liniște, în peșteră, să-l cunoască pe Hristos răstignit. Acum Biserica a răsărit din nou la lumină, primind o nouă misiune, într-un nou context. Dar rămâne mereu necesară reîntoarcerea la liniștea adorantă cu Dumnezeu, pentru a ne cunoaște bine rolul. `Ieși și stai!` spune Dumnezeu și Bisericii noastre, `Ieși din întuneric și stai în adorație în fața lui Dumnezeu, pentru a-ți cunoaște bine rolul în această lume și a nu te lăsa pradă la numeroasele influențe, nu numai pozitive, ale acestei lumi'. (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 747, Ultimul acces: 2026-08-02 04:16:08
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1