Creștinii trebuie să fie uniți pentru a-l mărturisi pe Cristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Creștinii trebuie să fie uniți pentru a-l mărturisi pe Cristos

[2008-06-29]
Astăzi la 9.30, în solemnitatea Sfinților Petru și Paul, Apostoli, Papa Benedict al XVI-lea a celebrat Euharistia în Bazilica San Pietro. Au concelebrat cu Sfântul Părinte 40 de noi Arhiepiscopi Mitropoliți, cărora le-a impus paliumul. La ceremonie a fost prezent și Patriarhul Bartolomeu I. Papa și Patriarhul ecumenic au intrat în San Pietro împreună, precedați de un diacon ortodox și unul romano-catolic, purtând Evanghelia. După lectura Evangheliei în latină și greacă, Sfântul Părinte l-a prezentat pe oaspetele său audienței, după care fiecare a rostit câte o predică.
În predica sa, Papa Benedict a vorbit despre cei doi Apostoli, Sfinții Patroni ai Romei. 'Prin martiriul lor, prin credința și iubirea lor, cei doi Apostoli au arătat unde se află adevărata speranță. Au fondat un nou fel de cetate, una care trebuie mereu și din nou formată în mijlocul vechii cetăți umane care este amenințată de forțele opuse ale păcatului și egoismului uman. Am putea spune că martiriul lor a fost, în cel mai profund sens, o îmbrățișare fraternă. Ei au murit pentru același Cristos și, în mărturia pentru care și-au dat viața, au devenit una. În Noul Testament putem urmări, ca să zicem așa, dezvoltarea acestei îmbrățișări, crearea unității în mărturie și misiune.' Referindu-se la Petru, Sfântul Părinte a amintit că 'el a lăsat conducerea Bisericii creștino-iudaice lui Iacob cel mic pentru a se dedica adevăratei sale misiuni, slujirea unității Bisericii lui Dumnezeu formate din iudei și păgâni. Misiunea perpetuă a lui Petru este să asigure că Biserica nu ajunge niciodată identificată cu o singură națiune, cu o singură cultură, cu un singur stat. Că ea rămâne mereu Biserica tuturor. Că unește omenirea dincolo de toate frontierele, de toate diviziunile acestei lumi, aducând pacea lui Dumnezeu, puterea reconciliatoare a iubirii Sale.'
Adresându-se Arhiepiscopilor care au primit paliumul, Sfântul Părinte le-a spus că gestul impunerii paliumului pe umerii lor 'trebuie să ne amintească de păstorul care își ia oaia cea pierdută în spate, oaia care nu își găsește drumul către casă, și o aduce înapoi în țarc. În această oaie Părinții Bisericii recunoșteau imaginea întregii rase umane, a naturii umane, care este pierdută și nu știe drumul către casă'; iar Păstorul care o duce acasă 'este Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu'. A continuat: 'paliumul devine un simbol al iubirii noastre pentru Cristos Păstorul, și al iubirii noastre dimpreună cu El. [...] Devine un simbol al chemării la a-i iubi pe toți cu puterea lui Cristos [...] pentru ca oamenii să poată să îl găsească și, în El, să se găsească pe ei.' Papa și-a încheiat predica spunând că paliumul 'ne vorbește tuturor despre catolicitatea Bisericii, despre comuniunea universală a Păstorului și turmei, făcând referință și la apostolicitate, la comuniunea de credință a Apostolilor pe care este fondată Biserica.'
Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 766, Ultimul acces: 2026-08-02 16:44:00