Diecezele se pregătesc pentru Anul Paulin[2008-06-28]În pragul Anului Paulin, numeroase Dieceze profită de această inițiativă a Bisericii Catolice pentru a-i atrage pe oameni mai aproape de Dumnezeu. Evenimentul nu va fi celebrat doar la Vatican, ci și la nivel local, Ierarhii locului putând de exemplu desemna catedrale și biserici unde să se poată obține indulgențe. Episcopul Thomas Olmsted de Phoenix este unul dintre cei care s-a implicat activ în promovarea anului jubiliar. În scrisoarea transmisă credincioșilor cu această ocazie el spune: 'În timpul acestui an, Sfântul Părinte ne invită să ne întărim iubirea față de cuvântul lui Dumnezeu, ca mod de onorare a Apostolului care nu a fost depășit în zelul proclamării Evangheliei'.Papa 'ne invită și să ne rugăm și să acționăm pentru unitatea dintre botezați, amintindu-ne că Sf. Paul a pledat constant pentru reconcilierea între primii convertiți la credința creștină'. Episcopul Olmstead a desemnat trei biserici ca locuri de pelerinaj în Dieceza sa: parohia Sf. Paul din Phoenix, Catedrala Ss Simon și Iuda și parohia Preasfânta Inimă din Prescott. A stabilit și opt zile când se poate obține indulgența plenară prin pelerinaj: în vigilia și solemnitatea Ss Petru și Paul (28-29 iunie 2008), convertirea Sf. Paul (25 ianuarie), naufragiul Sf. Paul (10 februarie), Duminica Divinei Îndurări (19 aprilie), solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus (19 iunie), și din nou vigilia și solemnitatea Ss Petru și Paul (28-29 iunie 2009). 'În Anul Sf. Paul să ne unim cu Sfântul Părinte și cu creștini din lumea întreagă în căutarea convertirii profunde și a sfințeniei vieții, imitând zelul Sf. Paul și iubindu-l pe Cristos cu inimă neîmpărțită.' Arhiepiscopul Charles Chaput de Denver promovează de asemenea participarea la Anul Paulin. El va prezida duminică o Li t urghie în Catedrala Neprihănitei Zămisliri pentru a deschide anul în Dieceza sa. Atunci va binecuvânta o icoană a Sf. Paul, ce prezintă o statuie a sfântului din Bazilica San Giovanni fuori le mura. Imaginea va fi folosită pentru venerare de-a lungul Anului Paulin. Au fost declarate trei locuri de pelerinaj pentru indulgența plenară: Catedrala amintită, parohia Sf. Paul din Idaho Springs și parohia Ss Petru și Paul din Wheat Ridge. Sunt planificate o serie de lecturi publice din Sf. Paul. Lecturile se vor concentra pe convertirea Sf. Paul la creștinism, pe modul în care îl înțelegea pe Cristos, și pe Paul ca om al rugăciunii și misiunii. Cardinalul Cormac Murphy-O`Connor, Arhiepiscop de Westminster, va prezida după-masă o Liturghie în Catedrala sa pentru a lansa Anul Paulin. În timpul Liturghiei va binecuvânta o icoană a Sf. Paul care va circula prin Arhidieceză în Anul Paulin, într-un traseu ce va putea fi urmărit online. Cardinalul Murphy-O`Connor a promova t Anul Paulin și la nivelul școlilor. Prin intermediul unor materiale video, disponibile pe același sit, Cardinalul explică Anul Sf. Paul pentru tinerii din Dieceza sa. Arhiepiscopul de Toronto a deschis Anul Paulin încă de aseară. Într-o scrisoare adresată credincioșilor îi încurajează pe toți să profite 'de ocaziile spirituale, devoționale, scripturistice, intelectuale și culturale ce vor apărea de-a lungul Anul Paulin.' Arhidieceza a comandat o icoană de la sora benedictină Marie-Paul, icoană sfințită și care va circula de asemenea prin parohiile Diecezei. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 724, Ultimul acces: 2026-08-02 03:17:08
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1