Papa nu se încalță de la Prada - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa nu se încalță de la Prada

[2008-06-27]
Pentru a răspunde unei probleme care a primit o atenție extraordinară din partea presei seculare, publicația semi-oficială a Vaticanului a precizat că Papa Benedict al XVI-lea nu poartă încălțăminte semnată de Prada. De când a fost ales ca Episcop al Romei, Papa a readus în actualitate o serie de tradiții mai vechi din Vatican, inclusiv purtarea pantofilor roșii, ce seamănă cu cei produși de celebra casă de modă Prada.
Astfel, ideea că 'Papa poartă Prada' (sau Gucci, după alții) a apărut în sute de publicații din lumea întreagă. L`Osservatore Romano ține să clarifice problema, susținând că toate aceste relatări sunt eronate, încălțările Papei fiind produse de pantofarul său din Roma. Publicația adaugă că însăși ideea folosirii unor încălțări marca Prada oferă o imagine 'inconsecventă cu cea de om simplu și sobru', cum este cel care ocupă acum tronul lui Petru. L`Osservatore amintește cititorilor că în ziua în care a fost ales și a apărut în fața credincioșilor în Piața San Pietro pentru prima oară ca Papa Benedict al XVI-lea, Sfântul Părinte a fost surprins de camerele video în timp ce ridica mâinile pentru a binecuvânta mulțimile, sub roba albă văzându-se banalul pulover negru pe care l-a îmbrăcat și pe toată durata Conclavului.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 694, Ultimul acces: 2026-08-02 16:48:51