Comunicat al participantilor intalnirii interortodoxe de la Rhodos[2008-06-23]Noi, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe, participanți la Comitetul Pregătitor Pan-ortodox pentru Sinaxa Întâistătătorilor, care ne vom întruni la Constantinopol în octombrie viitor, ne exprimăm uimirea față de unele inadvertențe apărute în declarația Biroului de Presă a Serviciului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, cu privire la retragerea delegației Bisericii Rusiei de la lucrările acestui Comitet.Evenimentele nu s-au petrecut așa cum sunt descrise în Declarația menționată mai sus. Toți reprezentanții și-au exprimat regretul pentru decizia delegației ruse de a se retrage și i-au invitat să rămână la întrunire, arătând că problema estoniană nu se va rezolva la Rhodos, ci prin negocieri între cele două Patriarhii, Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei. În plus, președintele a rugat delegația Patriarhiei Moscovei să explice dacă prezența lor la Întrunirea Pregătitoare de la Rhodos arată că Patriarhia Moscovei și-ar fi schimbat poziția și că va participa la Sinaxa Întâistătătorilor care va avea loc în octombrie viitor; dacă nu, vor putea rămâne ca observatori. În loc de aceasta, delegația a hotărât că ar fi mai bine să se retragă. Regretăm această încercare de distorsionare a evenimentelor. Rhodos, 20 iunie 2008 Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 763, Ultimul acces: 2026-08-02 11:14:04
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1