Farmacii pro-life în SUA[2008-06-17]O farmacie pro-life care nu va vinde medicamente contraceptive se va deschide în luna august în Chantilly, Virginia, alăturându-se celorlalte câteva farmacii din SUA care doresc să ofere un loc de muncă farmaciștilor și celorlalți lucrători din domeniul sănătății ale căror conștiințe nu le permit să distribuie contraceptive. Farmacia DMC este parte a organizației nonprofit de sănătate Divine Mercy Care, din Fairfax, Virginia, care ține să respecte învățăturile Bisericii Catolice. "Noi încercăm să nu lăsăm credința afară la ușă", a declarat John Bruchalski, care conduce comitetul director. "Încercăm să creăm un mediu în care credințele personale și profesionalismul să nu se excludă."Bruchalski a mai spus că unul dintre scopurile majore ale organizației este sprijinirea celor fără asigurări medicale în obținerea de medicamente. Organizația deține și Centrul Familial Tepeyac, de obstetrică și ginecologie, unde sunt folosite metodele naturale în locul contraceptivelor, sterilizării ori avortului. Mai există astfel de centre și farmacii în SUA. "Încercăm să ne practicăm meseria în modul în care simțim noi că este mai bine pentru a ajuta comunitatea și pentru a promova un stil de viață sănătos", a declarat Lloyd Duplantis, șeful unui centru din Louisiana și diacon catolic. "După ce am studiat cum funcționează contraceptivele steroidale mi-am dat seama că ele pot răni femeia și posibil și copilul. M-am decis să ies din așa ceva." Obiecția de conștiință a farmaciștilor a devenit o temă aprinsă în contextul dezbaterii privind libertatea de conștiință și sănătatea reproductivă. Unii farmaciști refuză să scrie rețete pentru pilule de control al sarcinilor, pentru pilulele de a doua zi și pentru alte forme de contracepție, afirmând că aceste metode pot duce la avort. De asemenea susțin că contraceptivele promovează promiscuitatea, divorțul, răspândirea bolilor cu transmitere sexuală și a altor rele. Sunt în schimb femei care pretind că au fost traumatizate de refuzul farmaciștilor de a le accepta cererile de contraceptive, ceea ce a dus la cazuri de farmaciști demiși sau penalizați financiar pentru comportamentul lor. Farmaciștii în astfel de situații s-au reorientat spre farmacii ce nu vând contraceptive, grupându-se și în organizații precum Pharmacists for Life International. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 665, Ultimul acces: 2026-08-02 22:32:56
|
Timp total: 0.06s...
[1]:1